VIDEO. Papa Francisc a lovit peste mâini o femeie insistentă. „Ne pierdem răbdarea. Și mie mi se-ntâmplă.”

- Conținut sponsorizat -

Suveranul pontif de la Vatican și-a pierdut răbdarea în ultima zi a anului trecut în fața unei credincioase prea zeloase care îl trăgea insistent de mână. Papa Francisc a lovit-o, iritat, peste mâini, pe femeia care încerca să intre în contact cu el cu orice preț.

O înregistrare publicată pe rețeaua de socializare Facebook arată cum Papa, aflându-se în fața mulțimii de la Vatican, a fost prins de mână peste gardul de securitate din fața mulțimii și a fost tras cu insistență de credincioasă. Pontifului însă nu i-a plăcut gestul și a devenit agresiv, lovind-o pe femeie peste mâini cu palma.

„De multe ori ne pierdem răbdarea. Și mie mi se-ntâmplă. Îmi cer scuze pentru exemplul prost dat ieri”, a spus Papa miercuri, 1 ianuarie 2020, de la fereastra palatului apostolic din Piazza San Pietro de la Vatican.

Pe rețelele de socializare gestul Papei a împărțit lumea în două: mulți sunt cei care critică modul în care suveranul de la Vatican a reacționat, dar sunt mulți și cei care-l apără, spunând că Papa Francesco a riscat „să ajungă cu picioarele-n sus” când a fost tras brusc de mână de către femeia din mulțime.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -