Italia: Un bebeluș de numai 2 luni al unui cuplu de români a fost găsit mort de mama lui în pătuț

- Conținut sponsorizat -

Un bebeluș de numai 2 luni a fost găsit fără suflare în pătuțul său de către mama lui, o femeie română, în această dimineață de sâmbătă, 14 decembrie 2019. Cuplul de români locuiește în cartierul Gallardi din localitatea Ventimiglia, provincia Imperia.

Tragica descoperire a avut loc între orele 08:00 și 09:00 din această dimineață, când mama micuțului a observat că acesta nu mai respiră și a chemat imediat o ambulanță. Personalul medical a încercat timp de 2 ore s resuscite copilul, scriu surse locale, dar fără succes.

La locuința cuplului de români s-au prezentat și carabinierii care au deschis o anchetă pentru a înțelege în ce condiții a murit copilul. La o primă inspecție a corpușorului nu s-au descoperit semne de violență, dar procurorul desemnat să se ocupe de caz, Maria Paola Marrali, a dat ordin să fie executată autopsia pentru a descoperi cu exactitate cauza decesului.

Tatăl copilului era plecat din localitate pe motive de muncă la acea oră, acesta fiind informat despre tragedie prin intermediul telefonului, mai scrie presa italiană.