Preotul Sabin Foca, paroh la biserica ortodoxă „Sf. Irineu de Simium” din localitatea italiană Bibbiena, provincia Arezzo, a mobilizat și în acest an comunitatea românească din parohia sa pentru a face unele donații semnificative Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Este al doilea an consecutiv în care preotul Foca și enoriașii săi fac acest gest demn de laudă, anul trecut aceștia reușind să doneze câte un frigider pentru fiecare salon din secția Neonatologie a spitalului, dar și scutece din bumbac pentru nou-născuții din acel spital.
În acest an, preotul s-a prezentat la secția Pediatrie a spitalului și a adus mai multe cadouri achiziționate cu ajutorul și contribuția românilor din parohia sa, reușind astfel să doneze, după cum urmează: 65 de pilote groase, 65 de lenjerii complete, 65 de pijamale pentru copii de diferite vârste, 20 de papuci de interior pentru mămici, 12 termometre profesionale. Preotul Sabin Foca a sosit cu darurile la spitalul respectiv în seara zilei de joi, 12 decembrie 2019 și le-a predat în prezența șefei secției de Pediatrie, dr. Suzana Constantinescu.
«Părintele Nicolae Steinhardt așeza ca titlu la una din cărțile sale următorul dicton „Dăruind vei dobândi”. Consider că, în această lună, decembrie, când Dumnezeu Tatăl dăruiește umanității cel mai frumos cadou, pe Fiul său, este necesar ca și noi oamenii să marcăm timpul vieții noastre prin bunătate și generozitate pe care să le arătăm semenilor noștri. Mulțumim tuturor donatorilor și sponsorilor care au donat mult din puținul lor pentru îmbunătățirea condițiilor de internare a copiilor din secția de Pediatrie a Spitalului Județean Neamț. Mulțumim doamnei dr. Suzana Constantinescu și preotului Nicolae Burăș, coordonatorul capelei din incinta spitalului pentru frumoasa și rodnica colaborare», a spus preotul Sabin Foca citat de zch.ro.
Proiectul social – filantropic al parohiei ortodoxe „Sf. Irineu de Sirmium” din Italia se numește „A venit și aici Crăciunul” și este coordonat de preotul Sabin Foca, originar din Piatra Neamț. După predarea darurilor, părintele a ținut o slujbă pe holurile secției la care au participat atât angajații spitalului, cât și mamele cu copii internați în secția de Pediatrie.