Polițiștii italieni au efectuat în zona cabinelor de taxare Ancona Sud și Senigallia, de pe autostrada A14, controale de verificare privind respectarea legislației rutiere, informează Corriere Adriatico. Pe lângă alți participanți la trafic a fost sancționat și un șofer român care se afla la volanul unui autocar destinat transportului de persoane și înmatriculat în România.
În urma controalelor efectuate s-au administrat șase amenzi pentru nefolosirea centurilor de siguranță și a scăunelelor pentru copii.
Controalele s-au extins și la vehiculele mari utilizate pentru transportul de persoane și, în acest context, a fost sancționat șoferul unui autocar cu numere românești folosit în mod abuziv pentru transportul de persoane. Șoferul român nu a fost în măsură să pună la dispoziția agenților rutieri autorizațiile necesare pentru acest tip de servicii. Drept urmare, a primit o amendă în valoare de 1.000 de euro, iar autocarul a fost supus sechestrului administrativ și nu mai poate circula cel puțin pentru 3 luni.
Articolul. 87 din codul rutier italian sancționează lipsa unei autorizații pentru vehiculele care efectuează transport de persoane cu o amendă cuprinsă între 431 euro și 1.734 euro și cu suspendarea cărții de înmatriculare a vehicului de la 2 la 8 luni.