Premierul Sorin Grindeanu a avut o primă reacție în cazul româncelor care lucrează în condiții de muncă forțată și de exploatare severă din regiunile Sicilia și Calabria din sudul Italiei.
Șeful Executivului a dispus efectuarea unei vizite de lucru comune a reprezentanților Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai Ministerului Afacerilor Interne în Italia, informează Agerpres.
Misiunea va avea loc între 15 și 17 martie, iar din ea vor face parte ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne. Membrii delegaţiei vor avea întrevederi atât cu oficialităţile locale, cât şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor de români aflaţi la muncă în Italia, precum şi cu cei din mediul asociativ implicaţi în apărarea drepturilor muncitorilor străini şi combaterea abuzurilor asupra acestora.
Totodată, ministrul pentru Românii de Pretutindeni a lansat o consultare pe teme concrete privind cooperarea şi dialogul bilateral româno-italian, într-o întrevedere cu şeful misiunii diplomatice italiene la Bucureşti.
Ministerul Afacerilor Externe român, arată că are în atenție situația iar Consulatul României la Catania a contactat atât Procuratura din cadrul Tribunalului din Ragusa, cât și Comandamentul Carabinierilor din Monreale — Provincia Palermo pentru informații suplimentare.
Comandantul Carabinierilor din Monreale a precizat faptul că, „în declarația dată unei publicații, nu s-a referit la persoane de naționalitate română”.
Consulatul României la Catania a solicitat o întrevedere cu prefectul din Ragusa, întâlnirea urmând să aibă loc în cursul acestei săptămâni.
„Subliniem faptul că, până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români afectați de aceste incidente”, arată MAE.
O anchetă de The Observer a scos la iveală faptul că aproximativ 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în condiții de sclavie, în sudul Italiei. Acestea sunt bătute și exploatate sexual de angajatorii lor.
Organizația italiană pentru drepturile migranţilor Proxyma Association estimează că mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în serele din sudul Italiei sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor. Aproape toate lucrează în condiţii de muncă forţată şi exploatare severă. Mai precis, până la 7.500 de femei, majoritatea românce, trăiesc în condiții de sclavie, în regiunea Ragusa.