Pavia – impact frontal între două automobile pe Strada Provincială 617. Un cetățean român în stare gravă la spital

- Conținut sponsorizat -

Un accident grav a avut loc în jurul orei 12:30 de miercuri, 1 martie 2017, în localitatea Pavia, în urma căruia un cetățean român în vârstă de 29 de ani a rămas grav rănit și alte trei persoane au fost rănite ușor.

Un automobil Renault Megane, la bordul căruia se aflau două persoane și care era condus de un cetățean român de 29 de ani, circula pe Strada Provincială 617 „Borese” îndreptându-se spre Tangenziale Est când s-a lovit frontal de un automobil marca Volkswagen Passat, cu două persoane la bord, care venea din sens opus și tocmai ieșise din tunelul de sub sensul giratoriu Bivio Vela, care face legătura între Strada Provincială 617 și Tangenziale Est.

În urma impactului, tânărul nostru conațional de la volanul mașinii Renault a fost transportat în cod roșu la Policlinico San Matteo din Pavia unde a fost supus unei operații de urgență, medicii menținându-se rezervați în privința stării sale de sănătate. La fața locului au intervenit agenții de la Poliția Locală din Pavia pentru a stabili cauzele accidentului și eventualul responsabil.