Audi A6 căutat pentru confiscare în Italia, descoperit la intrarea în România

- Conținut sponsorizat -

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Audi A6, care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de către autoritățile din Italia.

Ieri, 03.08.2019, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român C.A., în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Italia.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză era semnalat ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia în data de 12.04.2019.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 117.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.