Ofițer de poliție despre Alexandra Măceșanu: „Am dezamăgit-o!”

Dacă pe de-o parte am simțit nevoia cu toții să judecăm sistemul românesc și în special polițiștii din România pentru incompetența de care au dat dovadă în cazul tragediei de la Caracal, pe de altă parte trebuie să recunoaștem că mai sunt și oameni cinstiți în sistem, polițiști care au ales această meserie pentru a salva vieți și pentru a lupta cu răul, nu doar pentru o funcție care să le ofere un statut social superior față de semenii lor.

Ce-i drept, sunt puțini acei polițiști care, așa cum a făcut Flavian Săvescu, au curajul să recunoască faptul că sistemul este putred și că au eșuat în a salva viața acestui copil de 15 ani. Un copil ucis nu numai de un psihopat, pe care tot sistemul nu a reușit să-l descopere în cei 66 de ani de viață ai săi, dar și de lipsurile enorme la nivel de pregătire și de competență de care au dat dovadă polițiștii și procurorii din România, mulți dintre ei probabil ajunși în acele funcții pe pile și plătind șpagă.

Iată ce scria pe pagina sa Facebook ofițerul de poliție Flavian Săvescu referitor la cazul Alexandrei Măceșanu:

«Puterea unui copil…

Sunt tată de fată și… polițist! Simțeam odată că pot face ceva care să conteze, diferit, ieșit din tipare, corect, că pot face ce trebuie! Am înțeles cât mă înșelam!

- Continuarea după publicitate -

E prima dată când îmi raportez meseria la copilul meu! La ce ar trebui să îl învăț acum! Cum sa îi spun că nu trebuie sa aibă încredere în meseria în care am crezut de când mă știu?! Cum să îl învăț ce este responsabilitatea, când eu lucrez într-un sistem care îi demotivează până și pe cei mai motivați colegi ai mei?!

Ce caracterizează meseria asta? Sau ce ar trebui? Un singur lucru: responsabilitatea! Responsabilitatea că, dincolo de consecințe, faci un lucru în primul rând drept și apoi legal! Dar cum credeți dvs. că poate acționa un polițist când are în față spectrul consecințelor, indiferent care ar fi ele?! Și aici intervine asumarea responsabilității!

Nu vreau să judec, dar sunt polițist și știu cum gândesc și simt polițiștii, pentru că sistemul tinde să te transforme într-o unealtă fără creier, una ce poate și trebuie să fie ușor de condus sau manipulat, una care să se teamă de consecințele lipsei de obediență!!!

Scopul rândurilor mele este conștientizarea faptului că decizia pe care trebuie să o ia un polițist în orice moment ține doar de asumarea responsabilității! Iar asumarea responsabilității ține de amintirea jurământului depus în fața cetățeanului, în fața copilei care a murit!

Am în fața ochilor spectrul unui suflet ce a avut încredere dincolo de orice în normalitatea care ar trebui să existe în lumea în care trăim! Ea și-a îndreptat încrederea în politie, în MINE, ca reprezentant al ei și EU am dezamăgit-o! Sunt la fel de vinovat ca oricare dintre colegii mei care nu au putut-o salva! De ce? Pentru ca văd zilnic mizeria de sub covoare!

Pentru că atunci când mi se spune ca nu voi putea să schimb sistemul, ar trebui să continui sa cred în mine! Am învățat ca meseria asta nu are nevoie de idealiști!

Poate cineva să își închipuie ce s-a întâmplat între primul telefon la 112 și clipa când i s-a scurs ultima suflare?! Mă îndoiesc!

Acum, pe lângă acest sentiment, toți cei ce aveți copii, alăturați groazei gândul la copilul vostru… și scoateți capul din nisip! Toți suntem responsabili! Nu suntem oi să nu putem raționa că nimeni nu ne poate spune să nu intervenim atunci când TREBUIE! Iar dacă nu intervenim când sufletul ne urlă, așa cum a urlat acel copil, este pentru că sistemul ne-a redus la tăcere!!!

Mi s-a repetat de atâtea ori cu o ridicare din umeri că AȘA E SISTEMUL! Ca o scuză de către exact cei ce îl fac, pentru că sistemul este făcut de oameni așa cum o unealtă este creată de cineva… cu un scop! Scopul SISTEMULUI este obediența, reducerea asumării responsabilității și incapacitatea de a lua decizii, de a te opune nedreptății!!!

Azi, SISTEMUL a omorât un copil, pentru că acest copil a fost omorât de un psihopat cu mâna SISTEMULUI! Pentru că EU am fost incapabil sau nu am îndrăznit să intervin de teama consecințelor! Pentru că am uitat mândria de a fi polițist și credința în adevăr dincolo de consecințe! Pentru că am acceptat să fiu redus la tăcere atunci când știam că am dreptate! SISTEMUL nu are nevoie de oameni care, priviți din spate, își arată coloana prea dreaptă! SISTEMUL are nevoie de proverbe cu capete plecate! SISTEMUL suntem NOI, cu toată acceptarea noastră! La fel de vinovați ca și cei ce îl impun!

Azi a murit un COPIL! Este o diplomă de absolvire pentru un SISTEM în care intri depunând un JURĂMÂNT! Și juri că vei apăra tocmai copilul care azi a murit! UN EȘEC! Poate cel mai dureros, dus în extreme de incapacitatea unei funcționalități evidente!

De câtă responsabilitate credeți că ar da dovadă un polițist când i-ar cere tatălui să spargă el ușa cu piciorul la o percheziție?! Și câtă responsabilitate vă așteptați să aibă subalternii unui asemenea comandant într-un SISTEM bolnav în care nu mai poți salva o viață?

Sunt comisar de politie! Lucrez încă într-un serviciu operativ. Un serviciu care impune asumarea responsabilității și știu ce vorbesc! Înmulțiți sentimentul meu din aceste rânduri cu o mie și nici atunci nu veți avea imaginea completă a putreziciunii! Este singurul loc de muncă în care i-aș interzice fiicei mele să lucreze! Cred că asta spune totul!

Sunt polițist! Am capul plecat în fața realității că azi un copil a fost ucis! EU am fost incapabil să îl salvez! Țipetele pe care mi le imaginez îmi sfredelesc sufletul! Și a murit! Încet! Gândindu-se la mine! Gândindu-se ca EU POT și TREBUIE să îi salvez VIAȚA! AȘTEPTÂND! Oare în ce moment a realizat că EU nu voi veni?! Oare în ce moment i-a murit speranța? Spectrul rece al morții… Ultima bătaie a inimii… Voi fi polițist și mâine! Dar EA nu va mai fi! EU, un polițist, îmi voi îmbrățișa în continuare fata, dar un alt tată nu mai poate face asta! El nu a fost sunat de propria fiică pentru a o salva, pentru că acest suflet pierdut a crezut îndeajuns în MINE! Iar EU am dezamăgit-o!

Pe fiecare birou operativ există o cărămidă! Cu care noi, polițiștii, ne batem în piept, raportând câte infracțiuni am constatat, câte dosare am soluționat, etc., etc. Piepturile noastre sunt tăbăcite, ale unora din cauza loviturilor de cărămidă iar ale altora de aprecieri. Fiecare același birou stă așezat pe un covor sub care, zilnic, este ascunsă mizeria! Un covor roșu acum, de sângele fetei ucise!!!

De ce vă mirați de SISTEMUL ce își pune în funcții de conducere aceeași oameni ce au eșuat la examenele de titularizare?! Doar ăsta este respectul datorat vouă, dragi cetățeni! De asta ne mor copii, de asta copiii răpiți sunt uitați după o lună! De asta acești vajnici apărători ai legii au acele cuvinte pline de respect la adresa părinților acestor copii! Și îi pun sa plătească perchezițiile ca pe moșia proprie! Pentru că SISTEMUL i-a împuternicit să se creadă deasupra tuturor!

Acest SISTEM ce demotivează tot ce ar trebui să aibă mai bun și sa păstreze, creează mici dumnezei ce uită, astfel, că respectul este o cerință de serviciu!

Cum să fii păstrat responsabil când eșuezi la un examen la care concurezi singur și ești pus în aceeași funcție pentru care nu ai luat examenul? Ce respect mai ai față de cetățean și față de subalternii tăi?! Jurământul tău devine o simplă vorba-n vânt! Al tău și al celor ce te urcă pe un jilț aurit!

Sunt ofițer pe poliție, plecat de la gradul de agent. Am trecut treptat prin diferite activități și am cunoscut oameni, colegi și comandanți. Am tot respectul pentru unii! În fața lor mă înclin! Am 23 de ani de muncă operativă! Pot spune că în direcția în care merge, SISTEMUL își pierde adevărații profesioniști din slujba cetățeanului! Dar SISTEMULUI nu ii pasă! Nu de ei are nevoie! Nu are nevoie de anticorpi pentru propria putreziciune! Are nevoie doar de executanți care să nu îi chestioneze deciziile! Are nevoie de polițiști fără responsabilitate! Ce pleacă capul! Aceștia sunt actualii și viitorii lideri! Cu mâna lor, Alexandra a fost ucisă! Sub coordonarea liderilor de nota 5!

Sunt ofițer de poliție! Și nu mai sunt mândru de asta!!! Credința și mândria mi-au murit odată cu moartea unui înger! Dar sunt mândru că sunt tată și sunt dator să îmi feresc copilul într-o țară în care până și îngerii mor!»

Nu au întârziat să apară și reacțiile la acest mesaj emoționant și plin de adevăr, din păcate, al ofițerului Săvescu. Iată ce spun oamenii care l-au citit:

Marin Necula: „Am ajuns să-i urăsc pe polițiști atât de mult încât, dacă puteam, i-aș fi ucis fără să clipesc! Dar acest OM m-a făcut să plâng și să cred că nu-i totul pierdut!”

Cuky Cris: „De ar exista în sistem mai mulți ca tine… M-ai făcut să plâng și să mă revolt din nou ca om , ca părinte, ca cetățean!!!Și sunt convinsă că dacă erai trimis tu la poarta aia, Alexandra era în viață!!!”

Maria Arinoiu: „De cei care știu carte și aplică legea în litera, dar mai ales în SPIRITUL ei… de cei care-și respectă meseria și o fac cu pasiune și nu cu patimă… cine mai are nevoie?! Ați făcut cea mai clară sinteză a zbaterii sufletești a celor ce nu s-au dezumanizat și respectă un jurământ depus acum 23 de ani… Toată aprecierea mea!”

Ovidiu Cantor: „Nu eși singurul comisar de caracter din poliție. Cunosc și eu alții. De ce nu dați de pământ cu ticăloșii din sistem, doar n-or fi mai mulți decât voi?!”

Mihaela Olivera Itineant: „Știrea despre Caracal e prima la care am plâns vreodată. Deși nu am tangență cu sistemul, m-a cuprins un sentiment de neputință, de frustrare, de durere sufletească. De disperare că a fost la un milimetru să fie salvată și nu a fost. M-am așteptat până în ultima clipă să o găsească în viață. Și iar sentimentul de neputință. Eu cunosc mai mulți polițiști care sunt oameni minunați. Din păcate am întâlnit și din ceilalți. Dar nu ii voi băga niciodată în aceeași oală pe toți. În schimb, unii ar merita să fie acuzați de complicitate.”

Mădălina Dumitrescu: „Schimbarea sistemului se face de către oamenii din sistem.În momentul ăsta probabil că va trebui intervenit din exterior și ras tot. Dar. într-adevăr. este vina și oamenilor competenți din sistem care nu au făcut nimic. Măcar aveți decența să vă recunoașteți vina. E un bun punct de pornire. Incompetenții trebuie exterminați.”

Bodea Niculina: „De admirat curajul dumneavoastră de a face astfel de afirmații. Mă întreb însă care vor fi consecințele asupra carierei și chiar asupra vieții dumneavoastră.”

La fel ca și doamna Bodea, ne întrebăm și noi același lucru, deși cel mai normal lucru ar fi să întrebăm care vor fi efectele mesajului transmis de acest ofițer asupra celorlalți polițiști din sistem. Vor învăța ceva din acest mesaj? Vor lua drept exemplu acest polițist? Sau vor continua să le pese mai mult de funcția lor și de locul de muncă, decât de viața oamenilor și jurământul depus când au devenit polițiști?

Întrebări la care nu vom primi niciodată răspunsul, dar la care sperăm că vor da un răspuns cel puțin în fața conștiinței lor sau măcar în fața copiilor lor.