Studiu SUA arată un nou tip de dietă, ce mimează postul, care ajută la slăbit și previne bolile asociate procesului de îmbătrânire

- Conținut sponsorizat -

Potrivit unui studiu clinic efectuat în Statele Unite ale Americii și publicat miercuri, 15 februarie, 2017, o dietă temporară, dar care reproduce efectele benefice ale postului, determină modificări celulare favorabile sănătății și încetinește procesul de îmbătrânire, așa cum se observă în mod normal după câteva zile de regim fără hrană. Acest tip de dietă, s-a descoperit în timpul studiului, are și efectul benefic de a întârzia apariția afecțiunilor care de obicei sunt asociate cu îmbătrânirea.

Dieta „ProLon”, așa cum au numit-o oamenii de știință de la Institutul pentru Longevitate din cardul Universității California de Sud și care au făcut acest studiu, a fost inițial testată pe șoareci, ulterior aceasta fiind aplicată și pe un grup de o sută de participanți la acest studiu.

Săracă în calorii, zaharuri și proteine, dar bogată în grăsimi vegetale sănătoase, dieta constă în supe de legume, batoane energizante, ceaiuri și suplimente de vitamine, dozate în funcție de masa corporală. În cadrul acestei diete, spun cercetătorii, se recomandă consumul a 700-1.100 de calorii pe zi, un consum care este cu mult inferior celui obișnuit de 2.500 de calorii pentru un bărbat și 2.000 de calorii pentru o femeie.

Acest studiu are ca punct de plecare observațiile pe o perioadă îndelungată a efectelor unui astfel de „post” asupra muștelor Drosophila melanogaster (musculița de oțet),  arătând cum reducerea consumului de calorii le extinde în mod semnificativ durata de viață prin încetinirea procesului de îmbătrânire și întârzierea apariției bolilor asociate înaintării în vârstă.

Aplicată pe șoareci, această dietă demonstrează că reduce incidența cancerului și a bolilor inflamatorii și conferă o durată de viață mai lungă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La fel s-a întâmplat și pe studiul efectuat asupra celor o sută de participanți umani, scrie revista „Science Translational Medicine”, în care au fost publicate rezultatele studiului. Efectele dietei pe cele o sută de persoane au fost similare cu cele demonstrate de studiul pe șoareci. Mai mult, dieta „ProLon” reduce la oameni factorii de risc asociați cu îmbătrânirea, cum ar fi apariția diabetului, a cancerului sau a bolilor cardiovasculare.

Cercetătorii care au făcut acest studiu susțin că motivul pentru care aceste efecte benefice apar este creșterea numărului de celule stem și a sporirii procesului de regenerare. Dieta „ProLon” furnizează organismului substanțele nutritive macro și micro necesare, menținând în același timp o stare de post ce activează refacerea celulelor în cadrul a numeroase organe și sisteme.

În cadrul studiului, de asemenea, cercetătorii au constatat și o pierdere în greutate de 2,6 kg, în medie, și o reducere a taliei cu 3 centimetri, iar cantitatea de grăsime a fost diminuată, precum și tensiunea arterială și nivelul de colesterol „rău” și proteina C reactivă, un marker al existenței inflamațiilor în corp.

„Scăderea acestor indicatori a fost și mai pronunțată în rândul participanților care prezentau cel mai mare risc de a dezvolta boli metabolice”, a declarat dr. Wei de la Universitatea din California de Sud, unul dintre coautorii cercetării, citat de Agerpres.

Studiul asupra oamenilor a fost efectuat pe o perioadă de trei luni, scrie revista online Science Mag, timp în care 71 dintre participanți au fost supuși dietei „ProLon”, în timp ce 29 au mâncat normal, făcând parte din grupul de control. Această perioadă a fost necesară pentru a afla dacă dieta va avea același efect asupra longevității la oameni, cum a avut la șoareci.

- Continuarea după publicitate -

Cei 71 de participanți asupra cărora s-au observat efectele dietei, au mâncat normal timp de 25 de zile, în fiecare lună, iar 5 zile pe lună, în mod consecutiv, au fost supuși la regimul „ProLon”. În tot acest timp, cei 29 de voluntari din grupul de control au mâncat normal în fiecare zi, iar asupra lor nu s-a văzut nicio schimbare în greutate sau în starea de sănătate.

„Asupra participanților la studiu nu au fost observate reacții adverse grave, au menționat cercetătorii. Aceștia au menționat că și repausul alimentar complet timp de mai multe zile, susținut doar cu apă, poate avea efecte benefice asupra sănătății, însă prezintă mai multe riscuri, inclusiv de hipoglicemie, hipotensiune arterială și calculi biliari”, relatează Agerpres.

Sursă: Agerpres, Science Mag.