Cei patru români morți în accidentul din Italia se întorceau de la un grătar. Doi dintre ei erau frați

- Conținut sponsorizat -

Se întorceau de la o petrecere nocturnă, un grătar cu mai mulți prieteni, dar nu au mai ajuns acasă. Viața lor s-a sfârșit duminică, 14 iulie, în jurul orei 5:00 de dimineață, într-un șanț de pe marginea șoselei din Sant’Andrea di Bagnolo, o localitate din apropierea orașului Cesena. Patru tineri români au murit în accident, doi dintre ei erau frați.

Valentin Ciprian Marin avea vârsta de 36 de ani și se afla la volanul autoturismului Seat Leon. Alături de el, Florin Ciprian Goria de 19 ani și frații Ionuț Adelin Șerban, 17 ani și Iulian de numai 14 ani. Toți au decedat pe loc, personalul sanitar sosit la fața locului i-a găsit fără suflare. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a extrage corpurile victimelor dintre rămășițele mașinii.

Erau rezidenți la Forlì, pe via Valverde și se grăbeau spre casă, „ceilalți participanți la grătar au luat-o pe drumuri diferite și s-au întors, ei nu”, povestea în lacrimi un prieten la Tg3.

Valentin Ciprian Marin se afla la volanul mașinii, iar o primă ipoteză a autorităților ar fi că acesta a adormit în timp ce conducea automobilul

În mașină au fost găsite și mai multe sticle de alcool, unele deschise, rămase probabil de la grătarul organizat de prietenii români. Testele toxicologice vor demonstra dacă șoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, dar prima ipoteză este că pe Valentin l-ar fi luat somnul.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mașina s-a izbit de un parapet de ciment de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat în șanțul de pe via Dismano, în Sant’Andrea. Valentin era tatăl unui băiețel de numai 4 anișori care, în anul 2015, a fost primul copil născut din an la Forlì.

În Italia, Valentin Ciprian Marin îl urmase pe fratele său mai mare, care îl chemase din România să lucreze într-o firmă din Pievesestina. După opt ani a schimbat locul de muncă, acum lucra ca transportator pentru o altă companie și începuse o nouă viață. Până ieri, când destinul i-a pregătit cu totul altceva și viața sa a luat sfârșit.

„Fratele meu a fost un om cinstit și muncitor”, spune Marius Marin, fratele mai mare al lui Valentin, „nu a deranjat pe nimeni, niciodată. Era în Italia din anul 2008. Părinții noștri sunt veniți aici, la noi, în vacanță, vin foarte des să ne viziteze.” Dar vacanța în Italia pentru a-și îmbrățișa copiii și nepoții a celor doi părinți români, a fost întreruptă de vestea tragică a morții fiului lor. „Cred că îl vom înmormânta la Forlì, dar părinții mei sunt cei care vor decide”, mai spune Marius, fratele șoferului decedat.

Despre cei doi frați, Ionuț de 17 ani și Iulian de 14, vorbește Florin Hanis, preot paroh la Parohia Ortodoxă Română „Sf Grigorie Teologul” din Forlì

„O tragedie”, afirmă preotul. Îi cunoșteam pe frații Șerban, am sunat-o pe mătușa lor care mi-a răspuns de la morgă. Voi merge să vizitez familia, poate mâine, când vor fi un pic mai lucizi, acum durerea e prea mare. Știu că locuiau împreună cu mama lor și erau o familie nevoiașă, mama nu avea un loc de muncă stabil. Foarte probabil, rudele vor dori ca cei doi frați să fie înmormântați în România, dar costurile de transport sunt foarte mari.”

- Continuarea după publicitate -

Tocmai de aceea, prietenii se gândesc la o colectă pentru a plăti funeraliile și transportul corpurilor celor doi băieți în România.

Ionuț Adelin Șerban, Marin Valentin Ciprian, Goria Florian Ciprian. Foto: Il Resto del Carlino
Italia: Patru români morți într-un accident rutier. Foto: Il Resto del Carlino
Italia: Patru români morți într-un accident rutier. Foto: Il Resto del Carlino
Italia: Patru români morți într-un accident rutier. Foto: Il Resto del Carlino