Italia: A oprit mașina și s-a ghemuit la pământ. Bărbat român moare în mijlocul străzii

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 47 de ani, a murit vineri, 5 iulie, pe o stradă din centrul istoric al localității Sermoneta, provincia Latina din regiunea italiană, Lazio.

Tragedia a avut loc în după amiaza zilei de vineri, când conaționalul nostru era în timpul programului de lucru. El transporta niște instrumente muzicale la castelul Caetani din Sermoneta, unde sunt programate în această perioadă mai multe evenimente culturale.

În timpul transportului, bărbatului român i s-a făcut rău, a coborât din mașină și s-a ghemuit la pământ.

Trecătorii au sunat la 118, dar personalul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe conaționalul nostru. Medicul a pus în practică toate manevrele de resuscitare posibile, dar eforturile sale s-au dovedit inutile. Bărbatul român a murit pe loc.