Sfârșit neașteptat și tragic pentru un bărbat român care a căzut pur și simplu din picioare și a decedat în plină stradă la Mondragone, în provincia Caserta, în cursul dimineții de sâmbătă, 6 aprilie 2019.
Potrivit ziarului local E Caserta, conaționalul nostru se numea Marian Vraja, avea 39 de ani și a fost găsit fără viață de niște trecători pe via Michelangelo din Mondragone, unde bărbatul român se pare că a căzut din senin la pământ și nu s-a mai ridicat.
Din primele investigații reiese că un infarct a pus capăt vieții sale și în ciuda faptului că la fața locului a fost chemată imediat o ambulanță, personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață.
Autoritățile au anunțat membrii familiei lui Marian despre această tragedie, iar aceștia au decis ca trupul neînsuflețit al conaționalului nostru să fie dus în România, în cursul acestei săptămâni, unde va fi înmormântat după tradiția noastră creștină.