Grav accident rutier în noaptea de joi spre vineri, 29 martie, în provincia Pordenone, la Casarsa della Delizia, în nordul Italiei, unde o femeie română a pierdut controlul mașinii la al cărui volan se afla și s-a răstrunat în afara carosabilului. Starea conaționalei noastre este critică, anunță cei de la ilfriuli.it.
Accidentul s-a petrecut în timpul nopții, pe șoseaua statală 13, la Casarsa della Delizia. Aflată singură în mașină, șoferița româncă a pierdut controlul volanului din motive necunoscute încă și a părăsit șoseaua răsturnându-se pe câmpul din imediata apropiere. Femeia a rămas blocată în interiorul autoturismului și a fost necesară intervenția pompierilor de la San Vitp al Tagliamento pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate ale mașinii. A fost apoi transportată de urgență cu ambulanța la spital, unde medicii au declarat că starea sa este foarte gravă în urma rănilor suferite.
La locul accidentului s-a deplasat și un elicopter de la Eli Base din Campoformido (Friuli-Venezia Giulia), dar serviciile sale nu au fost necesare. Operațiunile de recuperare ale vehiculului accidentat s-au sfârșit către ora 04:00 dimineața.