60 de întreprinzători români întorşi din străinătate au semnat la Cluj-Napoca, contractele pentru subvenţii de câte 40.000 de euro în vederea derulării, în ţară, a unor afaceri în cadrul proiectului „Diaspora ReSTART” implementat de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România. Beneficiarii sunt români întorşi din Spania, Australia, Portugalia, Germania, SUA și Marea Britanie.
Ana Maria Drăgănuţă Briard, avocată de profesie, a locuit în ultimii doi ani în Portugalia, la Lisabona, şi a aplicat pentru obţinerea celor 40.000 de euro cu care va înfiinţa o platformă online pentru selectarea avocaţilor, în special a celor tineri, care au 15 ani de activitate.
„Va fi o platformă bazată pe locaţia avocaţilor, a părerilor clienţilor despre ei şi a specializărilor. Platfoma o voi coordona din Bacău”, a spus aceasta.
Un alt antreprenor, Raul Jurj, din Arad, întors din Germania, a câştigat finanţarea pentru firma sa de construcţii şi va folosi banii pentru creşterea calităţii activităţii.
Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a declarat la ceremonia naţională de semnare a contractelor de subvenţie, că evenimentul concretizează eforturile depuse pentru întoarcerea acasă a românilor cu spirit antreprenorial din diaspora.
„Este un moment istoric”
„Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, în calitate de beneficiar, implementează în perioada septembrie 2017 – septembrie 2020 proiectul «Diaspora ReSTART», ce are ca principal obiectiv susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană din regiunile mai puţin dezvoltate ale României de către românii din străinătate. Evenimentul concretizează eforturile depuse pentru întoarcerea acasă a românilor cu spirit antreprenorial din diaspora şi pentru crearea de valoare adaugată în economia românească. La ceremonia naţională de semnare a contractelor de subvenţie, în valoare de 40.000 de euro pe proiect, participă cei 60 de câştigători. Este un moment istoric şi cred că acest tip de construcţie a încrederii îi va ţine acasă pe cei de care avem grijă foarte mult timp, acesta fiind tipul de abordare cel mai sănătos”, a spus Jianu.