Editura românească Rediviva din Milano – proiect fondat în anul 2012 – își anunță cititorii că în perioada martie-aprilie vor avea loc trei întâlniri literare ale editurii cu publicul italian și român care trăiește în Italia. Evenimentele sunt organizate la inițiativa unor biblioteci italiene din regiunea Lombardia, a departamentelor culturale din cadrul primăriilor acestor orașe, după cum urmează:
- 21 MARTIE —Biblioteca Civică din Ornago (MB), ore 20:30;
- 13 APRILIE —Villa Burba Rho, Milano, ore 17:30;
- 16 APRILIE—Biblioteca Chiesa Rossa Milano, ore 19:00.
Prima întâlnire va avea loc cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei în cadrul manifestării „Voci dal Mondo”, eveniment organizat de Primăria și Departamentul Cultural din Ornago (MB), care a debutat în luna ianuarie 2019, cu prezența mai multor autori de origine străină care locuiesc în Italia.
„Rediviva – dialog cultural românesc în Italia” este titlul conferinței susținută de Violeta Popescu, director editorial Rediviva, pe data de 21 martie 2019, care va avea loc la Biblioteca Municipală din Milano. Va fi prezentă din partea organizatorilor și prof. Carla Caccia.
Următoarele întâlniri vor fi organizate în două spații publice din Milano: Biblioteca Chiesa Rossa în cadrul Festivalului Internațional de Poezie organizat de Primăria din Milano și la Vila Burba a Primăriei Rho-Milano, unde evenimentul va fi consacrat prezentării volumului bilingv: „I confini del cuore” (Frontierele inimii) di Lilian von Kertay, manifestare care va aduce în atenție prin prisma acestei mărturii literare, România anilor ’50.
Între invitații celor trei evenimente editoriale: profesori, traducători, poeți, jurnaliști italieni.
REDIVIVA, prima editură românească din Italia, a fost fondată în 2012 cadrul Centrului Cultural Italo Român, ca o inițiativă culturală privată în direcția promovării valorilor culturale românești, editând în jur de 60 de titluri, care cuprind traduceri în italiană din literatura română, volume de istorie, poezie, eseuri, volume bilingve ș.a.
Editura participă la festivaluri și târguri de carte din Italia: Salonul Internațional de Carte de la Torino, Bookcity Milano, Festivalul de literatură din Milano, alte evenimente de gen din Italia, fiind menționată în cadrul multor evenimente de intercultură prin deschiderea pe care o are nu doar față de promovarea culturală românească cât și pentru publicarea de autori străini din Italia (Franța, Maroc, Brazilia, Africa).
Toate aparițiile Rediviva – se înscriu în obiectivele acestui proiect de promovare culturală românească, prin programul de traduceri al unor volume de istorie, literatură, poezie, memorialistică, contribuind și la intensificarea schimburilor culturale româno-italiene și a dialogului intercultural (proiectul este menționat pe portalul Ministerului Instrucțiunii Publice din Italia la domeniul: intercultură).
Interesul dovedit de cititorii italieni pentru volumele Rediviva, de la publicul larg la studenți, profesori sau cercetători, dar și din partea publicului cititor român – cu precădere din partea tinerilor români, studenți și elevi care studiază în școlile și universitățile italiene, este o dovadă a importanței acestor proiecte editoriale, dar și a unei necesare susțineri logistice pentru menținerea și dezvoltarea lor.
În mod voluntar Editura a făcut o serie de donații de carte la peste 40 de biblioteci din Italia, unor școli, catedre, institute de cercetare, care au solicitat volumele editurii, atât pentru a oferi cititorilor italieni volume despre România cât și ca necesare surse de bibliografie în realizarea unor studii și materiale de natură sociologică, istorică, etnografică, economică etc.
Editura – s-a născut ca o continuare firească a unor eforturi din cadrul Centrului Cultural Italo Român din Milano (fondat în anul 2008, cu peste 300 de evenimente organizate), pentru promovarea valorilor culturale româneşti. Concepută în mai multe ramuri, editura conţine diferite colecţii, fiecare dedicată unui proiect specific: programe de traducere în limba italiană a unor autori români consacraţi, promovarea tinerilor scriitori români care trăiesc în Italia, dar şi a celor italieni care au legături culturale sau sufleteşti cu România.
Deşi fondată sub egida unui centru cultural italo-român, Rediviva nu este doar o editură dedicată numai scriitorilor de origine română, ci și scriitorilor de orice naţionalitate, care au un mesaj important de adus publicului, evidențiind importanța dialogului intercultural, dialog apreciat de instituțiile italiene.
În video de mai jos, vă invităm să urmăriți o retrospectivă a activității editurii Rediviva: