Verona – preot român găsit spânzurat în parohia sa. În 2010 a descoperit un impostor care se dădea drept preot.

- Conținut sponsorizat -

Preotul Adrian Cristinel Bulai, 43 de ani, de cetățenie română, născut din părinți romano-catolici și care avea încredințată parohia localității Bevilacqua din provincia Verona, a fost găsit de către doi dintre enoriașii săi spânzurat în dormitorul parohiei sale din Bevilacqua, în dimineața zilei de luni, 16 ianuarie, 2017.

Cei doi bărbați care l-au găsit erau preocupați de faptul că preotul nu s-a prezentat la slujba de luni dimineața, la ora 8:30, care trebuia să aibă loc în fracțiunea Marega a localității Bevilacqua, așadar au încercat să-l caute la parohia din Bevilacqua. Văzându-se în fața scenei de sinucidere, cei doi enoriași au alertat imediat carabinierii din Legnago care au trimis la fața locului o echipă de la unitatea din Minerbe pentru a investiga cazul.

Ajunși la ora 9:30 la parohia unde a avut loc tragedia, carabinierii au pus sechestru pe locuința preotului și au investigat pe tot parcursul zilei de ieri, fără a găsi, însă, semne că ar fi avut loc vreo intrare prin efracție în parohia preotului Bulai, dar nici nu au găsit vreun bilețel de adio lăsat de acesta. Trupul neînsuflețit al preotului a fost dus inițial la morga din localitatea Negrar și pus la dispoziția anchetatorilor, însă, după câteva ore, în după-amiaza zilei de ieri, trupul preotului a fost predat, la ordinul procurorului Giuseppe Pighi, familiei sale,  mai exact fratelui său Emanuel, și el preot dar la Napoli, și sora sa care locuiește în Verona.

„Este o foarte mare tragedie și nu mai este nimic de spus”, a comentat cu regret Fosca Falamischia, primărița din localitatea Bevilacqua.

Adrian Cristinel Bulai s-a născut într-o familie romano-catolică din România, era al 8-lea din cei 9 frați, și a studiat la seminarul Ordinul Fratilor Minori Conventuali din Roman împreună cu fratele său, Emanuel, ca mai apoi să se înscrie la Facultatea de Teologie din Roman, institut afiliat la Facultatea de Teologie San Bonaventura din Roma.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A devenit preot în anul 2000 iar în 2002 s-a laureat în Teologie, urmând ca în anul 2004 să se transfere la episcopia din Verona, unde a fost numit paroh la Caprino Veronese și Lubiara. În 2005, a devenit parohul bisericii Beata Vergine din Borgo Nuovo iar în 2007 s-a transferat în localitatea Novaglie di Valpantena unde a fost preotul comuității catolice de acolo până în 2009, când a fost numit preot peste fracțiunile Fane, Torbe, Prun și Mazzano di Valpolicella, din localitatea Negrar.

În 2010, preotul Adrian Cristinel Bulai a fost martorul unei descoperiri uluitoare, în fracțiunea Fane, unde un bărbat de 84 de ani, pe nume Italo Gallieni, originar din Perugia, își petrecea verile dându-se drept preot în zonă, numindu-se „don Tommaso” și ținând slujbe, chiar și spovedind oameni, pentru o perioadă de mai bine de 20 de ani. Asta până când s-a îmbolnăvit și a fost internat în spital, moment în care preotul Bulai a decis să-l viziteze și, cu cele mai bune intenții,  a încercat să contacteze superiorii ierarhici menționați de falsul preot, însă a descoperit că aceștia nu existau cum nici „don Tommaso” nu exista, acesta ducând o viață dublă în tot acest timp.