„Assegno din Natalità”, așa cum este prezentat pe site-ul INPS, sau „Bonus Bebè”, cum este numit în presa italiană, este o indemnizație acordată de statul italian familiilor rezidente în Italia, pentru fiecare copil născut sau adoptat între 1 ianuarie, 2015, și 31 decembrie, 2017, până la al treilea an de viață al copilului sau al treilea an de când copilul a fost adoptat, cu condiția ca aceste familii să aibă un venit ISEE (Indicatore della Situazione Economica Equivalente) sub 25.000 de euro pe an.
Acest bonus este introdus de articolul 1, punctele 125-129 din legea numărul 190 din 23 decembrie, 2014, numită și „Legge di stabilità 2015”, iar cetățenii români cu rezidența în Italia și care îndeplinesc aceste condiții au dreptul la acest bonus la fel ca și cetățenii italieni.
Cui revine această indemnizație?
Au dreptul la acest bonus toate familiile din care face parte un copil născut, adoptat sau dat în grijă temporar, între 1 ianuarie, 2015, și 31 decembrie, 2017, și care au făcut calculul ISEE prezentând Declarația Substitută Unică (Dichiarazione Sostitutiva Unica) la oricare dintre următoare instituții:
- la primăria unde se are rezidența;
- la un Centru de Asistență Fiscală (CAF);
- la INPS, în mod telematic, folosind computerele self-service prezente la sediile INPS sau prin site-ul INPS, www.inps.it, la secțiunea „Servizi On-Line – Servizi per il cittadino”.
Declarația poate fi depusă în oricare perioadă din an iar bonusul se acordă tuturor familiilor a căror venit ISEE calculat în urma depunerii acestei declarații nu reiese ca fiind mai mare de 25.000 de euro pe an.
Ce valoare are acest bonus?
Valoarea indemnizației depinde de venitul ISEE anual, aceasta fiind împărțită în două categorii, după cum urmează:
- 960 de euro pe an (80 de euro pe lună pentru o perioadă de 12 luni), în cazul în care valoarea venitului calculat din ISEE este mai mare de 7.000 de euro pe an și sub 25.000 de euro pe an;
- 1.920 de euro pe an (160 de euro pe lună pentru 12 luni), dacă valoarea venitului ISEE este sub 7.000 de euro pe an.
Cine trebuie să prezinte cererea pentru „Bonus Bebè”?
Cererea poate fi depusă de oricare dintre părinții care îndeplinesc următoarele condiții:
- au cetățenie italiană sau sunt cetățeni ai unei țări membre a Uniunii Europene, precum România;
- au rezidența în Italia;
- părintele care depune cererea și copilul trebuie să locuiască împreună și să aibă rezidența în aceeași comună;
- au valoare calculată din atestatul ISEE mai mică de 25.000 de euro.
În cazurile în care părintele copilului are sub 18 ani (e.g., adolescenți care fac un copil înainte de deveni majori), sau în cazul în care părintele copilului este incapabil de a prezenta cererea, cererea poate fi prezentată de reprezentatul legal al părintelui minor sau incapabil.
Cum se depune cererea pentru această indemnizație?
Cererea pentru „Assegno di Natalità” poate fi depusă doar în mod telematic, o singură dată, pentru fiecare copil, prin următoarele modalități:
- WEB: serviciile telematice accessibile prin site-ul INPS www.inps.it folosind PIN-ul propriu acordat la înregistrare;
- Call Center INPS – INAIL: la numărul 803164, apel gratuit de pe telefonul fix sau 06164164, de pe mobil;
- prin birourile CAF sau patronatele disponibile în localitatea dumneavoastră sau în apropiere.
ATENȚIE: dacă ați depus deja cererea pentru acest bonus în anul 2015 sau 2016, pentru a continua să primiți această indemnizație este nevoie să prezentați din nou Declarația Substitută Unică (Dichiarazione Sostitutiva Unica), în fiecare an, deoarece aceasta este valabilă doar până la 15 ianuarie din anul următor celui în care ați făcut-o. Dacă nu o depuneți din nou, acordarea acestui bonus va fi întreruptă.
Când se prezintă cererea pentru „Bonus Bebè”?
Cererea, în general, trebuie depusă o singură dată, în termen de 90 de zile de la nașterea copilului sau de la adopție. În caz de nașterea unor gemeni sau adopția unor gemeni, trebuie depusă o cerere pentru fiecare dintre copii. Bonusul va fi acordat cu începere din luna în care s-a născut copilul, indiferent dacă depuneți cererea imediat sau mai târziu, în intervalul celor 90 de zile de la naștere.
Cum vor fi plătiți acești bani părinților?
Plata este făcută de către INPS direct părintelui care depune cererea, prin modalitățile specificate în formularul de prezentare a cererii. INPS plătește acești bani în rate lunare de 90 de euro sau de 160 de euro, în funcție de venitul ISEE calculat al familiei, prin poștă, cont bancar sau card bancar reîncărcabil cu IBAN, cu condiția ca acestea să fie pe numele părintelui care depune cererea.
Cât timp puteți primi această indemnizație?
Acești bani sunt acordați în fiecare lună pentru un maxim de 36 de luni de la nașterea sau adopția copilului și vine încheiată în următoarele cazuri:
- când copilul împlinește 3 ani de la naștere sau când s-au împlinit 3 ani de la adopție;
- când copilul împlinește 18 ani (e.g. dacă a fost adoptat la vârsta adolescenței, aproape de majorat);
- când părintele care depune cererea nu mai îndeplinește condițiile necesare specificate mai sus pentru a primi acest bonus;
- când are loc o cauză de decadență din acest drept, după cum vom specifica mai jos.
Când poate fi anulată plata acestui bonus (cauze de decadență)?
INPS va anula plata alocației din luna imediat următoare producerii unuia dintre următoarele evenimente:
- decesul copilului;
- revocarea adopției;
- decăderea din drepturile părintești;
- atribuirea custodiei exclusive asupra copilului părintelui care nu a solicit plata alocației
atribuirea custodiei unei terțe persoane.
Plata alocației va fi, de asemenea, anulată dacă persoana ce a depus cererea nu mai îndeplinește una din cele patru condiții enumerate mai sus.
Solicitantul trebuie să informeze INPS imediat de aceste schimbări, ele fiind verificate în termen de 30 zile. Dat fiind că aceste plăți se realizează automat, este de dorit ca informările să se facă rapid, pentru a evita efectuarea unei plăți ce ulterior va fi recuperată de către INPS.
Plata alocației încetează și dacă persoana adoptată devine majoră.
Alte articole care v-ar putea interesa:
- Salarii neplătite în Italia: iată ce puteți face!
- Drepturile angajaților cu contract de muncă parțial (part-time) în Italia
- Alocația europeană pentru copiii ai căror părinți muncesc în străinătate.
- Concediul medical plătit pentru muncitorii din Italia – informații generale.
- Pensia sau alocația socială pentru românii care locuiesc de cel puțin 10 ani în Italia.
- Pensia comunitară – află cum poți beneficia de pensie pentru anii lucrați în alte state UE
- 1 Noiembrie și alte sărbători plătite în Italia
- Al treisprezecelea salariu sau „tredicessima” pentru muncitorii din Italia.
- ”Trattamento di fine rapporto” sau ”TFR” – Ce este, cum se calculează și cine are dreptul la acești bani?
- Tot ce trebuie să știm când suntem concediați de la un loc de muncă din Italia.
- Demisia de la un loc de muncă în Italia. Iată ce trebuie să știm!
- NASpI 2017 – informații actualizate despre indemnizația de șomaj din Italia
- Informații despre cum se poate obține recunoașterea diplomei de studiu sau a calificărilor profesionale în Italia
- Cine sunt, ce fac și cum trăiesc îngrijitoarele de bătrâni din familiile italiane.
- „Badante” în Italia – informații despre drepturi și îndatoriri.
- Cum poți beneficia de asistență medicală gratuită în Italia dacă ai doar rezidență temporară?
- Accidentele de muncă și bolile profesionale – drepturile lucrătorilor români din Italia