O familie de români din Italia își plânge copilul de 11 ani răpus de leucemie

- Conținut sponsorizat -

Milioane de copii din întreaga lume suferă de boli în faţa cărora medicina actuală continuă să fie neputincioasă, în ciuda progreselor înregistrate în ultimele decenii. Alături de ei, părinți măcinaţi de o durere interioară pe care noi, cei care nu o trăim, cu greu ne-o putem imagina.

Eduardo Schipor, băiețelul unei familii de români din Italia, avea doar 11 ani, iar viața lui a fost curmată duminică, 10 martie, de un monstru numit leucemie. Locuia împreună cu familia sa, cu mama Claudia și tatăl Ioan, la Fossalta Maggiore di Chiarano, în provincia Treviso.

Tatăl lucrează la fabrica Girasole din Chiarano, iar familia de români își ducea traiul liniștită alături de cei doi copii. Până în anul 2018, când Eduardo a început să se simtă rău și i-a fost diagnosticată boala. A făcut un transplant de măduvă osoasă donată de frățiorul său și părea că totul ar fi evoluat spre bine, dar a fost doar o amăgire, boala a revenit mai puternică decât înainte, iar băiețelul nu a mai avut nicio scăpare.

Edoardo, răpus de leucemie la doar 11 ani. Foto: Oggi Treviso

Funeraliile micuțului Edoardo sunt programate pentru miercuri, 13 martie, la ora 14:00

Vor avea loc la biserica evanghelică din Mansuè, pe via Bosche, iar apoi sicriul își va continua drumul spre cimitirul din Fossalta Maggiore.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ofertele care se vor primi vor fi donate Asociației Italiene Împotriva Leucemiei din Treviso, anunță Oggi Treviso.