Cauza accidentului în care a fost implicat microbuzul plecat spre Italia, cu destinația Verona. Două persoane și-au pierdut viața și alte 7 sunt rănite

- Conținut sponsorizat -

Un microbuz în care se aflau opt persoane a plecat vineri dimineaţă, 8 februarie, din orașul Paşcani cu destinaţia Italia, dar nu a mai ajuns. Autovehiculul, care mai transporta şi pachete cu alimente şi articole vestimentare pentru românii din Verona, a fost implicat într-un tragic accident pe raza comunei Cornu Luncii din județul Suceava. Două persoane și-au pierdut viața și alte șapte au fost rănite.

Accidentul s-a produs după ce unul dintre pneurile microbuzului a explodat în mers, iar șoferul nu a mai putut controla autovehiculul

Microbuzul, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal o autoutilitară care transporta lapte la un centru de colectare. În urma impactului, două persoane au decedat. Este vorba despre şoferul autoutilitarei, Gavril Pohoaţă în vârstă de 54 de ani şi o femeie care se afla în microbuz.

Martorii accidentului au sunat la 112 şi au cerut ajutor. „Am ajuns la câteva minute după accident. M-am dat jos din maşină. Erau oameni şi pe o parte şi pe alta a drumului. Oamenii ţipau, unii se zvârcoleau în şanţ. Şoferul de la camionetă era mort”, a declarat unul dintre martori, citat de Adevărul.

Șapte persoane au fost preluate de echipajele de pe ambulanță și au fost transportate inițial la Spitalul Municipal Fălticeni, după care au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Doi dintre cei 7 răniți se află în stare gravă și au fost supuși unor intervenții chirurgicale.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O cantitate mare de alimente, care ar fi trebuit să ajungă la români aflați în Italia, s-a împrăștiat pe o suprafață de circa 200 de metri, scriu cei de la Cronica de Fălticeni.

Vehiculul de transport persoane aparține unei firme din Pașcani.
Foto: Cronica de Fălticeni

- Mai multe după publicitate -