UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Papa Francisc vizitează România în 2019. Iată care este programul vizitei Suveranului Pontif

Papa Francisc merge în România în ziua de 31 mai, la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis și a Bisericii Catolice.

După sosirea pe aeroportul Otopeni, Suveranul Pontif va fi primit direct la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, apoi va merge la Palatul Patriarhal unde va avea o întâlnire cu Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și cu Sfântul Sinod, potrivit unor surse prezidențiale care au confirmat pentru Q Magazine.

Ulterior, cei doi conducători ai Bisericilor Ortodoxă Română și Catolică, vor rosti o rugăciune comună în Catedrala Neamului, momentul fiind deschis publicului.

Suveranul Pontif va merge apoi la Catedrala Catolică Sf Iosif unde va oficia o slujbă pentru catolici.

În zilele următoare sunt proiectate ceremonii religioase la Iași, Șumuleu și Blaj.

Papa Ioan Paul al II-lea în 1999 venea în România. El a fost primul suveran pontif din istorie care a vizitat o ţară majoritar ortodoxă, de la marea schismă din 1054

Atunci, Ioan Paul al II-lea s-a declarat bucuros că poate vizita România, pe care a numit-o „Grădina Maicii Domnului”.