Institutul Limbii Române şi MECTS a lansat cu 10 ani în urmă în unităţi de învăţământ din Italia, proiectul privind predarea cursului de „Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească” (LCCR).
Cursul LCCR este un proiect internaţional, dezvoltat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educaţiei din România şi alte state membre UE. Acesta se desfășoară într-un format de 2 ore pe săptămână, în baza unei programe și este predat de profesori calificați, selectați prin concurs din rândul comunității. Selecţia, evaluarea, monitorizarea şi plata acestora este asigurată de Institutul Limbii Române. Pe lângă orele de curs, profesorii și elevii sunt implicați în activități culturale, de promovare a culturii și civilizației românești în mediile educaționale și în comunitățile din țările de adopție.
Principala condiție pentru aderarea la proiect o reprezintă formarea unei grupe de:
- 15 elevi în cazul elevilor de gimnaziu;
- 7 elevi în cazul preșcolarilor.
Partea italiană garantează spațiile de studiu și transmit Institutului Limbii Române datele școlilor care aderă la proiect.
Cursul este structurat în format de 2 ore pe săptămână şi se adresează tuturor nivelurilor, respectiv:
- preşcolar;
- primar;
- gimnazial;
- liceal.
Predarea cursului LCCR are la bază o programă, în baza căreia au fost realizate suportul de curs şi ghidul de limba română distribuite gratuit tuturor elevilor care participă la orele de curs.
Conform Ambasadei Române din Italia, în Italia se predă limba română în cadrul cursurilor LCCR în următoarele regiuni:
Regiuni: Emilia-Romagna, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Liguria, Lombardia, Marche, Piemonte, Puglia, Sardegna, Sicilia, Toscana, Trento, Umbria și Veneto.
Descărcați de aici REPARTIZAREA CLASELOR / PROFESORI în teritoriu pentru anul școlar 2018/2019.
Prin cultivarea limbii române în forma ei standard, copiii de vârstă școlară îşi păstrează legătura cu spiritualitatea românească şi sunt la rândul lor ambasadori ai limbii şi culturii româneşti în mediile în care trăiesc şi în care vor lucra. De asemenea, frecventarea cursului facilitează reintegrarea elevilor în sistemul românesc de învăţământ în cazul revenirii în ţară.