Frații șoferului român mort după prăbușirea podului din Genova: „Vrem să se facă dreptate”

- Conținut sponsorizat -

Fraţii şoferului de tir din judeţul Gorj, care a murit în urma prăbuşirii podului din Genova, şi-au angajat un avocat din România şi unul din Italia, care să îi asiste în ancheta desfăşurată de procuratura italiană. Familiarii lui Marian Roșca nu au pretenții la despăgubiri, așa cum se procedează în astfel de cazuri, rudele tânărului șofer cer însă, să se facă dreptate, relatează Mediafax.

Marian a murit în urma accidentului care a avut loc pe 14 august, în Italia, după prăbuşirea podului din Genova. Rănit după ce a căzut de pe pod cu tir-ul pe care îl conducea, românul a intrat în comă și a murit câteva zile mai târziu la spitalul San Martino din Genova.

Doi avocați, unul român și celălalt italian îi vor asista pe cei trei frați ai lui Marian Roșca, în timpul, cercetărilor efectuate de procurori

Aurelia Roșca, sora lui Marian a declarat joi pentru sursa citată că o primă întâlnire a lor cu avocații era programată pentru vineri, 31 august. În schimb, de la Consulatul român nu au avut prea mult sprijin:

„Autorităţile de acolo nu ne-au căutat. M-a sunat cineva de la Consulat. Mi-a spus să le dau numele fraţilor şi al părinţilor. Eu am spus că avem o doamnă avocat şi să discute cu ea. Noi avem o doamnă avocat care se ocupă de caz, se ocupă de tot. Este o doamnă de la Vâlcea, vineri ne vom întâlni cu dumneaei. Va veni la noi. Ne-am pus de acord toţi fraţii pentru a avea acelaşi avocat. Mai avem şi o doamnă avocat din Italia, sunt două doamne. Am făcut o împuternicire şi doamnele se ocupă de absolut tot. Eu una nu aş fi în stare să merg să fac drumuri şi nici fraţii, nu ştim limba, nu ştim legile.(…) Pe mine nu mă alină cu nimic, orice sumă, orice aş primi. (…) Abia acum încep să realizez ce s-a întâmplat. Eu o să mă ocup de casa pe care şi-o construise, eu mă ocupăm şi înainte, el îmi trimitea bani, eu i-am mobilat-o. El săracul era acolo, eu aici”, a declarat, corespondentului Mediafax, Aurelia Roşca, sora lui Marian.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Marian Roșca avea 36 de ani, era originar din județul Gorj, dar trăia în Franța unde lucra la o firmă de transporturi. Marți, 14 august, în jurul orei prânzului, se afla la volanul camionului său pe podul „Morandi”, din Genova, când un pilon a cedat prăbușindu-se la pământ.

Pe pod, în momentul prăbuşirii, erau în jur de 30 de autovehicule. Unele au aterizat direct în albia râului care trece pe dedesubt, altele au căzut pe calea ferată din apropiere. Multe dintre mașini au fost prinse între bucăţile imense de beton armat căzute la pământ.

43 de persoane și-au pierdut viața până în acest moment în urma prăbușirii viaductului de pe autostrada A10 din Genova.

Organele șoferului român decedat la Genova au salvat 3 vieți. Medicii italieni: gest de profundă umanitate