Federația Asociațiilor de Români din Europa a sesizat joi Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, din cauza postărilor pe Facebook ale șefului Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea, Cristian Prescornițoiu.
Miercuri, Cristian Prescornițoiu a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care afirma că românii din diaspora care vor veni la mitingul din 10 august din București sunt „cerșetori, hoți și curve”. Pentru afirmații similare, Ioan Rus și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor în 2015.
„Îi cerem domnului Cristian Prescornițoiu, demisia de urgență”
„Dacă ar fi obligat să-și folosească rezervele financiare pentru plata unor eventuale daune în diaspora ne îndoim că ar putea să-și câștige o pâine cinstită, dat fiind că toată viața a fost doar în funcții publice.
În afara țării locuiesc peste 5 milioane de români care au plecat din cauza faptului ca România a fost administrată de oameni ca acest individ. Cei din diaspora formează o comunitate de oameni harnici, care iși câștigă din greu existența și care în fiecare zi pun bani deoparte pentru a trimite celor dragi din țară” – se arată într-un comunicat al Federației.
Președintele FADERE, Daniel Țecu, spune că nu înțelege de ce Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării nu s-a autosesizat până acum.
„Este inadmisibil ca un funcționar al Statului Român să jignească grosolan o parte importantă din societatea românească.
Se tot încearcă de câțiva ani o instigare a românilor din țară contra românilor din diaspora. Tuturor acelora care alimentează această idee le spun clar că nu vor reușii. Majoritatea românilor din țară au cel puțin un amic, prieten, copil, iar în unele cazuri chiar si părinte, în străinătate. Nimeni nu va reuși să îi poziționeze împotriva fraților lor”, mai spune Țecu.