Tânăra româncă Daria Alexandra Matei, campioană națională în Italia! Visul de aur al unui fete din Tecuci

- Conținut sponsorizat -

Daria Alexandra Matei s-a născut pe 15 ianuarie 2003 în România, la Tecuci, iar de mulți ani trăiește împreună cu familia sa la Loreggia, provincia Padova, în Veneto. Zilele trecute, tânăra Daria Matei, care are dublă cetățenie, a câștigat medalia de aur și a devenit campiona națională a Italiei la patinajul pe role, în cadrul Campionatului Național Italian de la Folgaria (Trentino).

Patinajul pe role este un sport tânăr dar care e evoluat foarte repede de la origini. Este o activitate care oferă multe opțiuni practicantului: patinajul de viteză, hockey pe role, patinajul în skateparcuri, patinajul urban, slalom, dans pe role, etc.

Daria Alexandra Matei, campioană națională a Italiei la patinaj pe role. Foto: arhiva personală

Sportul unește și integrează!

Luminița Chebac-Matei, mama tinerei campioane, ne povestește: „Suntem o familie de oameni simpli, din Tecuci, județul Galați. Acum 14 ani de zile am venit în Italia, împreună cu soțul meu, Petru Matei, pentru a oferi fiicei noastre, Daria, un trai mai bun, o stradă nouă, diferită de cea pe care am străbătut-o noi. Avem locuri de muncă umile, dar ne putem mândri că am reușit să transmitem Dariei cele mai importante valori.”

Daria a început să practice acest sport la vârsta de 3 ani, o vârstă precoce dar plină de curiozități pentru copii iar Daria era o fetiță activă, dorind mereu să descopere lucruri noi. „De altfel, sportul era mediul propice integrării și comunicării cu ceilalți copii.”, este de părere Luminița, mama Dariei. „Totul a început ca o joacă, de la primul antrenament a fost fascinată de această lume magică a patinajului pe role, cum spune ea.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Prima competiție a micuței sportive românce a fost la vârsta de 6 ani și de atunci, prin multă muncă și sacrificiu, rezultatele au început să apară. Iată care sunt cele mai recente titluri pe care Daria le-a obținut în bogatul ei palmares:

Anul 2017

  • Vice campioană italiană;
  • Vice campioană la competiția internațională CUPA GERMANIEI – Friburgo (Germania);
  • clasificată pe locul 1 la Trofeul internațional Fillipini (Misano Adriatico-Italia);
  • clasificată pe locul 3, medalia de bronz, la CAMPIONATUL EUROPEAN (Roana-Italia).

Anul 2018

  • Vice campioană CUPA GERMANIEI;
  • clasificată pe locul 1 la Trofeul Fillipini (Misano Adriatico-Italia);
  • clasificată pe locul 2 la Trofeul internațional Sedmak -Bressan (Opicina-Italia) la această competiție fiind premiată de către președintele juriului cu marele Trofeu „Speranza” („La scommessa sul campione di domani”);
  • Campioană ialiană-campionatul italian de la Folgaria-Italia.

În videoclipul de mai jos, o puteți urmări pe Daria Alexandra Matei în exercițiul superb care i-a conferit în cele din urmă, titlul de campioană națională a Italiei:

- Continuarea după publicitate -

Daria long Program

Posted by Daniele Della Sala on Wednesday, 25 July 2018

„Având dublă cetățenie, atât cea italiană cât și pe cea română, am decis să aducem onoare ambelor țări, atât României, țara în care ne-am născut, cât și Italiei, țara în care suntem oaspeți. Am ajuns la decizia de a reprezenta Italia și regiunea Veneto în competițiile interne, iar în competițiile internaționale Daria reprezintă România.”, ne mărturisește mama campioanei.

De la stânga la dreapta: Petru Matei, Elisa Facciotti, Daria Alexandra Matei şi Luminita Laura Chebac Matei și Nicola Sciancalepore

Următoarea competiție la care va participa Daria Alexandra Matei va avea loc în Portugalia, insulele Azzore, unde se va organiza Campionatul European la patinaj pe role, între 31 august și 8 septembrie.

Daria studiază limbi străine la Liceul Newton Pertini din Camposampiero (Padova).
Luminița, mama care îi cunoaște cel mai bine obiectivele ne destăinuie: „Visul ei de când era mică este să devină campioană mondială și să poată împărtăși din experiența ei și celorlalți copii, de ce nu chiar și în România. Adoră foarte mult să călătorească, iubește animalele și are un cățel care se numește Axel (poartă numele unui salt din patinaj).
Dacă ne-am dori să ne întoarcem în România? De ce nu, noi ne iubim țara, dar nu știm ce ne rezervă viitorul.”

Un viitor pe care i-l dorim Darie cât mai strălucitor și mai plin de succese. Pentru că odată cu ea, odată cu acești tineri de aur pe care România îi are împrăștiați prin lume, urcăm cu toții o treaptă mai sus în imaginea pe care ne-o construim în ochii străinilor din jurul nostru.

- Mai multe după publicitate -