„Adio Italie, dar te voi iubi mereu!” Un român pribeag se întoarce definitiv în țara sa

„Adio Italie, dar te voi iubi mereu! În sfârșit a venit ziua cea mare, ziua când pun punct emigrării!” scrie românul Vasile Tudorache pe pagina sa Facebook.

Vasile Tudorache este un vrâncean care a trăit pentru mult timp cu familia în Italia. După mulți ani de peregrinare a decis să se întoarcă definitiv în țară. „A fost greu, a fost și ușor… A fost! Vă doresc și vouă să vă întoarceți acasă în România într-o zi.” scrie românul nostru adresându-se conaționalilor din peninsulă.

Vasile continuă: „Azi, după aproape două decenii în Italia, mă despart de această superbă țară care mi-a permis să-mi întrețin familia la un nivel de trai decent, mai ales pentru copiii mei care fără sacrificiul meu de acum 18 ani, când am plecat din România, nu cred că azi aveau pregătirea pe care și-o doresc mulți adolescenți români și multe alte lucruri firești dealtfel. Trăgând line la ceea ce am realizat departe de țară, sunt pe deplin satisfăcut.”

Apoi, vrânceanul nostru vrednic, poet popular și scriitor de proză scurtă, mulțumește pe rând tutror prietenilor și colaboratorilor săi. Și încheie în stilul său caracteristic. Cu o poezie:

Eu, am plecat!
de Vasile Tudorache

- Continuarea după publicitate -

Cred că e timpul să zâmbesc
Prea lung a fost acest suspin
Îmi fac bagajul și pornesc
Căci vreau din nou să retrăiesc
Un ultim timp, unde-am crescut
Că toată viața m-a durut
Să fiu străin.

Voi retrăi orice moment
Că a fost greu al meu destin
Simt doar regret, ca sentiment
Prin lume dus, mereu absent
Nici pe copii nu i-am crescut
Mereu mă scuz că nu am vrut
Să fiu străin.

Adio, spun la umilință….
De-acum, eu voi scăpa de chin
Căci am învins având credință
Dar și cu multă sârguință
Și o să strig, în gura mare
Că nu mai vreau în depărtare
Să fiu străin.

Adio spun, la doruri grele
Of, dorule! măi dor hain!..
Tu m-ai trimis cu rândunele
La streașina căsuței mele
În noapte gânduri m-au bătut
Deși visam, tot m-a durut
Să fiu străin.

Adio, spun la luxul vieții
Ce e amar, ca un pelin
Nu mai simt roua dimineții
Tot rătăcesc pe calea ceții
O să revin la mine-n sat
Unde și casa s-a-nvățat
Să fiu străin.

Adio, țară-ndepărtată!
Eu voi pleca, nu mai revin
Mi-e dor de timpul de-altădată
De-o stea pe cer și de-al meu tată
De casa mea, de ulicioară…
Mi-e greu, o spun a câta oară!
Să fiu străin.

Acum, eu plec, vă las cu bine!
Și lacrimile-mi vin, tot vin…
De vreți să ascultați de mine
Plecați din țările străine
Că o să-mbătrânim curând
Eu nu aș vrea ca și-n mormânt
Să fiu străin.

Despre Vasile Tudorache și viața sa de emigrant mai puteți citi în următoarele articole:

• Despre oameni, locuri, fapte și despre un italian mai necăjit ca mine
• Ce spune un român din Italia care a hotărât să se întoarcă definitiv în țară: „Măi fraților, chiar vreți să vă lăsați oasele pe aici?”
• „Ce mai umilință, chin… Și ce dor…” Poezia unui român din Italia care se întoarce în țară
• Poezia unei generații: „Am plecat într-o toamnă din sat”, de Vasile Tudorache.