Un bărbat originar din Republica Moldova a fost găsit fără viață în apartamentul său din Italia. Trupul era în stare avansată de mumificare, iar primele constatări medico-legale indică faptul că decesul ar fi survenit cu mai multe luni înainte.

Potrivit ziarului Il Resto del Carlino, bărbatul se numea Andrei Dodu și avea 37 de ani. Trupul neînsuflețit fost găsit miercuri, 11 noiembrie 2026, în apartamentul de la numărul 164 de pe bulevardul Gramsci, în Mirandola, provincia Modena.
Tatăl lui Andrei, care locuiește în provincia Roma, sunase la comisariatul Poliției de Stat din Mirandola pentru a cere o verificare la locuința fiului său. Trecuseră câteva luni de când primise ultima veste de la el.
Agenții au bătut de mai multe ori la ușă. Cum nimeni nu le-a răspuns, au chemat pompierii de la detașamentul din San Felice. Purtând măști de protecție, aceștia au forțat ușa apartamentului cu două camere.
În cursul după-amiezii, tatăl a ajuns la Mirandola pentru identificarea oficială a fiului său. Vestea i-a surprins pe vecini și pe angajații magazinului aflat sub apartament. Andrei ieșea rar din casă, iar cei care îl întâlniseră și-l amintesc ca pe un om rezervat și politicos.
Moartea ar fi putut surveni încă din vară. Căldura din iulie și felul în care se aerisea apartamentul ar fi favorizat deshidratarea țesuturilor și ar fi împiedicat răspândirea mirosului în afara locuinței. Aceasta este una dintre explicațiile pentru care vecinii nu bănuiau ce se întâmplase.
Polițiștii de la criminalistică au căutat urme de efracție și indicii privind o eventuală implicare a altei persoane. După cercetările din apartament, procurorul de serviciu a dispus ca agenția funerară ACOF din Mirandola să preia trupul și să îl transporte la Institutul de Medicină Legală al Policlinicii din Modena, unde urmează verificările cerute de autoritățile judiciare.










