UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Badantă eroină în Italia! A salvat bătrâna de 99 de ani de la o înșelătorie

O badantă din Italia a împiedicat o bătrână de 99 de ani pe care o îngrijea să cadă victima unei înșelătorii și să-și predea bijuteriile unui necunoscut. Tânărul de 20 de ani care urma să vină la locuința pensionarei pentru a ridica bunurile a fost așteptat de polițiști și arestat.

Faptele au avut loc la Perugia, iar intervenția autorităților a venit după ce îngrijitoarea bătrânei a devenit suspicioasă în timpul unei convorbiri telefonice purtate de aceasta.

Totul a început când pensionara a primit un apel de la un bărbat care s-a prezentat ca fiind carabinier. Folosind un ton menit să inspire încredere și să creeze în același timp o stare de urgență, interlocutorul i-a spus femeii că nepotul său fusese implicat într-un accident rutier.

Povestea avea rolul de a o determina pe bătrână să acționeze rapid. Potrivit planului, ea trebuia să adune toate bijuteriile pe care le avea și să le încredințeze unei persoane care urma să ajungă în scurt timp la domiciliul său pentru a le ridica.

Badanta a devenit însă suspicioasă după ce a auzit discuția și solicitarea neobișnuită. În loc să lase lucrurile să continue, aceasta l-a contactat imediat pe nepotul pensionarei.

Bărbatul a confirmat că nu fusese implicat în niciun accident și a înțeles că bunica sa era, cel mai probabil, ținta unei înșelătorii. Poliția a fost alertată imediat.

În acel moment, anchetatorii au decis să profite de faptul că persoana care trebuia să ridice bijuteriile urma să se prezinte la locuința victimei. Polițiștii s-au deplasat în zonă și s-au ascuns în apropierea intrării, într-un loc din care puteau supraveghea sosirea suspectului.

Tânărul a venit la domiciliul bătrânei conform înțelegerii stabilite în timpul apelului. În loc să plece cu obiectele de valoare ale femeii, acesta s-a trezit în fața polițiștilor, care au intervenit și l-au imobilizat.

Suspectul, în vârstă de 20 de ani și cunoscut deja de poliție, a fost arestat în flagrant pentru tentativă de înșelăciune agravată.

Ulterior, judecătorul a validat arestarea și a dispus împotriva tânărului măsura preventivă a interdicției de a reveni în regiunea Umbria.

Forțelor de ordine din Perugia au precizat că fenomenul înșelătoriilor îndreptate în special împotriva persoanelor vârstnice rămâne în atenția autorităților. În ultima lună, activitățile de prevenire și combatere desfășurate în teritoriu au dus la mai multe arestări.

Poliția le recomandă persoanelor în vârstă și familiilor acestora „să acorde cea mai mare atenție solicitărilor neobișnuite sau suspecte și să contacteze imediat forțele de ordine”.