O jurnalistă din Italia descrie căutarea unei badante pentru mama sa bolnavă drept un șir epuizant de speranțe, întâlniri ratate și plecări neașteptate. Mărturia ei nu este însă doar despre dificultatea de a găsi o badantă, ci și despre femeile care au intrat în viața familiei și au împărțit povara îngrijirii. Despre o româncă are numai cuvinte de laudă: „Tina a rămas prietena noastră”.
În relatarea publicată de La Stampa, autoarea spune că are în memoria telefonului 53 de nume urmate de cuvântul „badantă”. Alte zeci de numere au rămas în agende vechi și pe foi disparate, ca urmele tuturor încercărilor făcute de-a lungul timpului.
„Au fost zile în care m-am gândit: „Dacă iadul există, îl trăiești atunci când cauți o badantă”, mărturisește ea. Unele candidate stabileau o întâlnire și nu mai apăreau, altele încetau să răspundă la mesaje, inclusiv după ce anunțau că vor începe munca în săptămâna următoare.
Au existat și discuții care au arătat cât de dificil este să se întâlnească nevoile unei familii cu așteptările persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă. Unele femei nu doreau să îngrijească persoane care nu se puteau descurca singure.
Altele refuzau când aflau că în locuință mai trăiesc doi membri ai familiei, chiar dacă aceștia nu aveau nevoie de asistență.
Jurnalista italiancă își amintește inclusiv o îngrijitoare care căuta, în realitate, un loc unde să stea gratis și o femeie care a rămas doar zece minute lângă patul mamei, ținându-și geanta strâns la piept, după care a spus simplu că pleacă.
Teama de a rămâne brusc fără ajutor a fost amplificată de o întâmplare povestită de asistentele trimise săptămânal de primărie la o altă femeie vârstnică, imobilizată la pat și fără rude. Acestea ar fi găsit ușa deschisă după ce badanta plecase, lăsând-o singură. Numai sosirea lor la scurt timp a făcut ca situația să fie descoperită repede.
În prezent, mama jurnalistei este îngrijită de Gloria, o femeie venită din Nigeria în Italia în urmă cu 20 de ani și aflată alături de familie de patru ani. Este foarte religioasă, își notează versete din Biblie și reflecții chiar și pe cutii vechi de medicamente sau pe șervețele, ascultă predici și cântă în timp ce calcă ori spală.
Dincolo de expresia ei adesea serioasă, Gloria a învățat să o privească pe femeia bolnavă cu tandrețe. Zâmbește atunci când mama jurnalistei râde sau scoate sunetele care i-au rămas în locul cuvintelor. Pentru autoare, această apropiere discretă este una dintre formele cele mai prețioase ale grijii.
Înaintea Gloriei, Tina, o româncă devenită între timp o prietenă apropiată a familiei, o îngrijise pe mamă. După pensionare, Tina s-a întors în România, în casa de lângă pădure despre care povestise atât de mult.
Alte experiențe au lăsat urme dureroase. Angela, o femeie din Republica Moldova, suferea din cauza despărțirii de soț și de fiica adolescentă și ajunsese să bea pe ascuns. Într-o noapte a plecat cu bagajele și a fost găsită într-o curte din apropiere, în comă alcoolică. Jurnalista a dus-o la spital și, după ce familia ei a fost anunțată, i-a cumpărat un bilet pentru a reveni la Chișinău.
Rita, originară din Ghana, venea duminica și acoperea adesea absențele neașteptate ale altor îngrijitoare. A răspuns de fiecare dată când familia a avut nevoie, până când a plecat în Germania, împreună cu copilul său, pentru a-și căuta soțul, de la care nu mai primise vești.
În ciuda tuturor dezamăgirilor, autoarea spune că le este recunoscătoare femeilor care au însoțit-o în lunga boală a mamei sale. Relația nu a însemnat numai sarcini de serviciu: îngrijitoarele au cunoscut temerile și suferințele familiei, iar jurnalista le-a aflat, la rândul ei, durerile și dorurile.
