O adolescentă de origine română în vârstă de 17 ani, născută și crescută în Italia, a transformat ani de antrenamente, renunțări și weekenduri petrecute departe de distracțiile vârstei într-o calificare importantă la Campionatele Italiene de atletism.
Miruna Ghiță, sprinteră (alergătoare de viteză) în categoria sub 18 ani, a contribuit la rezultatul de 49,75 secunde obținut de ștafeta feminină 4×100 metri a echipei Team Atletica Marche.
Proba a avut loc la Ancona, unde cele patru fete au urcat de 13 ori pe podium la Campionatele Regionale Individuale dedicate categoriei sub 18 ani. Ștafeta formată din Elena Miruna Ghiță, Beatrice Minnucci, Elena Mitillo și Gloria Gagba a reușit astfel să obțină timpul necesar pentru calificarea la Campionatele Italiene de categorie.
Pentru Miruna, momentul de la finalul cursei a fost unul rar, chiar și pentru firea ei obișnuită să își controleze emoțiile. Tânăra spune că a reacționat instinctiv când și-a văzut colega trecând linia de sosire.
„Când am văzut-o pe Gloria, a patra fracționistă, trecând linia de sosire, am țipat. A fost o reacție foarte spontană și ciudată pentru mine, pentru că de obicei sunt destul de impasibilă în astfel de momente și nu sărbătoresc niciodată. De data aceasta, însă, am simțit ceva în mine, chiar înainte să știu timpul oficial. Când am aflat că am scos 49,75, ne-am îmbrățișat toate și am țipat de bucurie. A fost o emoție frumoasă și m-am simțit mândră de mine”, povestește Miruna.
Sacrificiile din spatele acestei calificări nu sunt puține. Miruna vorbește despre după-amiezi în care, în loc să iasă cu prietenii, merge la antrenament, dar și despre weekenduri în care alți adolescenți se distrează, în timp ce ea se odihnește pentru competițiile de a doua zi.
„Toate aceste lucruri sunt sacrificii care apoi sunt răsplătite”, a declarat pentru Rotalianul – Revista Românului din Italia tânăra noastră conațională.
Drumul ei în atletism a început întâmplător, în urmă cu nouă ani, în timpul unei vacanțe petrecute la verișorii săi. Aceștia practicau atletismul și urmau să participe la o cursă de rezistență. Miruna s-a înscris în ultimul moment, mai mult pentru distracție, la o probă care presupunea ocolirea unui teren cu viță-de-vie. A ajuns prima și a câștigat prima medalie din viața sa.
În video de mai sus, o puteți vedea pe Miruna Ghiță alergând (cea de-a doua atletă, care primește ștafeta pe banda cu nr. 3).
La 8 ani, în clasa a treia, a început să se antreneze la Atletica Sangiorgese, club de care este legată și astăzi. Primul care i-a remarcat talentul a fost Robertais Del Moro, apoi a urmat o perioadă de doi ani alături de Marco Perini. În prezent, Miruna se pregătește cu Elisa Del Moro, antrenoarea despre care spune că a avut un rol decisiv în progresul ei.
„De când mă antrenez cu Elisa, de aproximativ trei ani, m-am îmbunătățit foarte mult. Mă antrenez cu un scop, îmi îmbunătățesc continuu timpii și încerc să fiu cât mai constantă, organizându-mă și cu școala”, explică Miruna.
Înainte să devină sprinteră, Miruna a practicat săritura în lungime. La 13 ani ajunsese la 4,47 metri, însă o căzătură suferită în timpul unei petreceri a schimbat direcția carierei sale sportive. O glumă făcută de o altă fată, care i-a tras scaunul când Miruna s-a ridicat să ia o felie de desert, a făcut-o să cadă și să renunțe definitiv la sărituri.
A fost unul dintre cele mai dificile momente pentru ea. Spune că acea căzătură a afectat-o profund, pentru că s-a trezit brusc în situația de a nu mai putea continua proba în care crescuse sportiv. Câțiva ani mai târziu, actuala sa antrenoare a văzut în ea calități potrivite pentru sprint și a chemat-o să se pregătească alături de ea.
Astăzi, Miruna concurează la 60, 100 și 200 de metri, dar are o preferință clară: proba de 100 de metri. Totuși, simte că la 200 de metri își poate exprima cel mai bine potențialul, pentru că, după primii 70 de metri, are senzația că poate oferi și mai mult.
Pe lângă sport, Miruna își gestionează și obligațiile școlare. Spune că se organizează bine, iar statutul de elevă-sportivă a ajutat-o să își programeze mai eficient evaluările, antrenamentele și concursurile, astfel încât să încheie anul cu rezultate foarte bune.
Familia ei are o poveste legată puternic de Italia, dar și de România. Tatăl Mirunei, fost fotbalist în România, în diviziile A și B, unde a jucat pentru echipe precum FC Brașov, Unirea Alba-Iulia și Petrolul Ploiești, provine din cartierul Astra din Brașov. Mama Mirunei, Mirabela, este originară din Lugoj în schimb. Cei doi s-au cunoscut în Italia, printr-o persoană comună, și au simțit că împărtășesc aceleași principii și aceleași dorințe pentru viitor.
Tatăl Mirunei a ajuns în Italia cu gândul de a continua să joace fotbal profesionist. Primii ani ai familiei nu au fost ușori, însă părinții spun că munca și sacrificiile i-au ajutat să depășească obstacolele.
Miruna a fost dusă spre sport încă din copilărie, nu ca parte a unui plan rigid, ci pentru că era energică și avea multă dorință de a alerga. La început, atletismul a fost un joc. Cu timpul, acel joc s-a transformat într-un drum serios.
Susținerea unui copil care practică sport de performanță presupune costuri, timp și multă disponibilitate. Părinții Mirunei vorbesc despre încălțăminte specială, deplasări aproape săptămânale la concursuri și ore petrecute în tribună pentru a o încuraja.
Alături de ei se află și sora mai mică a Mirunei, Miriam. Ea a început gimnastica artistică la 6 ani și a practicat-o timp de trei ani, tot la nivel de performanță, apoi a decis să facă atletism. Părinții speră să urmeze pașii Mirunei și, poate, chiar să o depășească.
Miriam este inspirată de reușitele surorii sale și, potrivit părinților, își dorește „să o depășească și să câștige mai multe medalii”.
În familie se vorbește atât româna, cât și italiana. Miruna recunoaște că italiana este folosită mai des, din obișnuință, dar speră să păstreze limba română și să o îmbunătățească. De asemenea, ea se simte strâns legată de ambele țări.
„Mă consider puțin din amândouă. Fiind născută și crescută în Italia, am preluat obiceiurile italiene, dar datorită părinților mei sunt legată și de tradițiile românești”, spune tânăra sportivă.
Originile românești au avut și o parte sensibilă pentru ea. Miruna își amintește că, atunci când era mică, observa că alte fete vorbeau despre bunicii lor sau erau luate de la școală de aceștia, în timp ce ea nu avea această prezență aproape, din cauza distanței.
Cu timpul, a învățat să accepte această lipsă. Spune că părinții au încercat mereu să îi ofere tot ce au putut, astfel încât să nu îi lipsească nimic. Iar faptul că a fost iubită și primită bine peste tot a contat enorm pentru ea.
Pentru părinții Mirunei, legătura cu România rămâne importantă. Ei spun că fiicele lor sunt informate despre țară, despre valorile ei, despre cultură, turism, industrie și sport, iar uneori urmăresc și documentare.
„Noi, românii, suntem foarte isteți, foarte capabili de orice și putem aduce foarte mult orgoliu ca națiune”, ne-au spus părinții Mirunei, exprimându-și dorința de a vedea România dezvoltându-se tot mai mult.
În același timp, familia se simte bine în Italia, unde și-a construit viața și unde spune că este cunoscută și respectată. Nu exclude definitiv nici întoarcerea în țară penru viitor, dar prezentul lor este legat de țara în care cele două fete ale lor s-au născut, au crescut și au început să alerge spre performanță.
Miruna nu își ascunde visurile. Pentru Campionatele Italiene își dorește să alerge bine partea ei din ștafetă și să contribuie la un rezultat bun. Pe termen mai lung, ar vrea să intre în Garda de Finanțe din Italia sau în Poliție.
Întrebată dacă visează să reprezinte într-o zi Italia sau România la o competiție internațională, răspunsul ei este limpede: ar fi fericită și mândră în ambele situații.
Mesajul pe care îl transmite copiilor români din diaspora care au talent, dar încă nu au curaj să își urmeze pasiunea, este unul simplu și puternic. Miruna nu se prezintă ca o sportivă sigură pe ea în orice moment, ci ca o adolescentă care încă învață să creadă în propriile forțe.
„Nu sunt cea mai bună persoană care să dea sfaturi, pentru că eu sunt prima care nu crede întotdeauna în mine. Dar în sport, mai ales în atletism, pe pistă, în timpul unei probe sau pe terenul de fotbal, nu contează de unde vii sau unde locuiești. Contează angajamentul tău. Niciun sportiv nu se naște cu încredere maximă. Încrederea nu este ceva ce ai înainte să începi, ci ceva ce câștigi în fiecare zi, antrenament după antrenament, învățând din eșecuri.”
Dintr-o cursă alergată în joacă, în jurul unui teren cu viță-de-vie, până la calificarea cu ștafeta la Campionatele Italiene, Miruna Ghiță poartă cu ea povestea unei familii românești care a muncit, a sacrificat și a construit în Italia un viitor pentru copiii săi. Iar fiecare pas făcut pe pistă pare să spună același lucru: talentul contează, dar drumul se face prin muncă, răbdare și curaj.
