O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece printr-o tragedie după moartea unui tânăr produse în urma unui grav accident produs în localitatea Cison di Valmarino, provincia Treviso din regiunea italiană Veneto.
Prietenii, foștii colegi și comunitatea locală s-au mobilizat pentru a ajuta la plata înmormântării, în timp ce rudele, aflate încă sub șocul pierderii, nu reușesc să-și explice cum s-a putut produce această tragedie.
Marian Racoviță, în vârstă de 19 ani și originar din Republica Moldova, a murit vineri, 24 aprilie 2026 după ce fusese implicat într-un accident rutier.

Tânărul locuise împreună cu familia la Cison di Valmarino, scrie publicația Tribuna di Treviso, apoi se mutase, de aproximativ doi ani, în localitatea Vittorio Veneto, dar continua să frecventeze zona în care crescuse.
În seara accidentului, Marian se afla în Cison di Valmarino cu mai mulți prieteni. Proprietarul localului Al Bakaro, unde tânărul lucrase până în septembrie anul trecut, a povestit că acesta trecuse pe acolo înainte de tragedie: „Mâncase un sandviș și băuse o Coca-Cola”.
De la același local, foștii colegi au transmis: „A fost o tragedie, luăm parte la acest moment de durere care ne-a zguduit. Marian a lucrat cu noi și suntem alături de familie și oferim și ajutorul nostru pentru colectă”.
Accidentul s-a produs în jurul miezului nopții, după ce tânărul plecase să cumpere țigări. A parcurs aproximativ 80 de metri la volanul unei Ford Focus, apoi mașina s-a izbit violent de fosta școală comunală.
Persoanele care au auzit impactul au ieșit în stradă și au alertat serviciile de urgență. Marian, care nu purta centura de siguranță, a fost proiectat în afara autoturismului.
Personalul medical de pe ambulanță a încercat să îl resusciteze timp îndelungat, mai scris sursa citată. Starea sa a fost considerată de la început extrem de gravă, iar tânărul a fost transportat cu elicopterul la spitalul Ca’ Foncello din Treviso, unde familia a rămas lângă el în secția de terapie intensivă până la deznodământul de vineri după-amiază, când a murit.
Fratele său mai mare spune că familia nu găsește o explicație clară pentru cele întâmplate: „Era curat, din analizele toxicologice de sânge ale lui Marian nu rezultă urme de alcool și droguri”.
El a mai spus că tânărul „mersese să ia țigări, a condus aproximativ optzeci de metri și apoi s-a produs impactul cu clădirea”.
Rudele iau în calcul fie o problemă medicală apărută brusc, fie o defecțiune a autoturismului.
„Poate i s-a făcut rău sau poate o defecțiune mecanică a mașinii a cauzat accidentul, mașina nu putea atinge viteze atât de mari în optzeci de metri”, a mai spus fratele său pentru publicația citată.
Și mătușa tânărului a transmis că Marian nu consuma alcool și droguri, iar la volan era prudent. Prietenii și foștii colegi de la Beltrame, școala pe care tocmai o terminase, au respins ideea unui gest voluntar. Autopsia urmează să stabilească elementele necesare pentru clarificarea cauzelor accidentului.
Familia a acceptat donarea organelor, decizie atribuită mai ales mamei lui Marian. Rudele au povestit că aceasta speră ca, într-o zi, persoanele salvate prin acest gest să vină să o îmbrățișeze.
Prietenii îl descriu pe Marian ca pe „un băiat bun și generos”, iar comunitatea moldovenească din Vittorio Veneto este profund afectată de moartea lui.
Costurile ridicate pentru funeralii au determinat persoanele apropiate să organizeze o colectă. Familia se gândise inițial să îl înmormânteze în Republica Moldova, însă a renunțat din cauza cheltuielilor prea mari.
„Ideea noastră inițială era să facem funeraliile și înmormântarea în Moldova, dar costurile sunt prea mari și am decis să ne încredințăm diecezei”, a spus fratele lui Marian.
Primarul din Vittorio Veneto, Mirella Balliana, a transmis că „va merge să viziteze familia și că Primăria va oferi sprijinul său în acest moment de durere”.
Și dieceza și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta, prin preotul Massimo Bazzichetto: „Suntem disponibili să ajutăm familia, nu închidem ochii în fața unei tragedii asemănătoare”.
Funeraliile sunt prevăzute, cel mai probabil, pentru joi, se mai precizează în presa locală.










