Un român a murit în Italia după ce autocisterna pe care o conducea s-a răsturnat pe autostrada A14, în zona Bologna. Vehiculul transporta eter, o substanță chimică extrem de inflamabilă și periculoasă.
Victima se numește Ion Cristian Bărbulescu, în vârstă de 54 de ani și originar din comuna Căzănești, județul Mehedinți, dar care era angajat al companiei Fluid Logistic Srl din Faenza.
Potrivit BolognaToday, accidentul s-a produs joi, 16 aprilie, în cursul după-amiezii, la kilometrul 26 al autostrăzii A14, pe tronsonul din provincia Bologna, între Castel San Pietro și Bologna San Lazzaro, în direcția Imola.

Alarma a fost dată în jurul orei 16:00, după ce autocisterna s-a răsturnat pe carosabil.
Șoferul român și-a pierdut viața la fața locului, iar din datele prezentate nu reiese că ar fi existat și alte persoane rănite ori implicate în accident. Din cauza încărcăturii periculoase, zona a fost tratată ca un perimetru cu risc ridicat.
La intervenție au participat zece echipe ale pompierilor din Bologna, inclusiv patru autospeciale cu apă și unitatea specializată în riscuri nucleare, biologice, chimice și radiologice.
Pentru gestionarea eterului a fost chemată și o echipă specializată în transvazare, iar la locul accidentului s-au aflat și poliția rutieră, personal medical, angajați ai companiei de autostrăzi și operatori implicați în siguranța traficului.
Operațiunile au continuat pe timpul nopții. Eterul a fost transferat integral într-o altă cisternă, iar echipele de intervenție au supravegheat permanent temperatura din zonă cu ajutorul dronelor dotate cu camere termice, pentru a preveni izbucnirea unui incendiu sau a unei explozii.
În paralel, au fost desfășurate lucrări de îndepărtare a vehiculului, de curățare a carosabilului și de readucere în siguranță a tronsonului afectat.
Circulația pe acel sector de autostradă a fost reluată abia vineri dimineață, după încheierea intervenției. Urmează să fie stabilite împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Între timp, pe rețelele de socializare au apărut mai multe mesaje sfâșietoare de regret:
„Ai fost un sprijin în familie şi un om pe care ne-am putut baza. Îți vom păstra amintirea vie şi îți vom cinsti memoria în fiecare zi. Odihnă veşnică!”, este mesajul de adio pe care soția conaționalului nostru l-a postat pe Facebook.

O altă persoană a transmis:
„Suntem alături de voi în aceste momente cumplite… Nu există cuvinte care să aline o asemenea durere, dar vă dorim multă putere să treceți peste această pierdere imensă.
A fost un om deosebit, iar amintirea lui va rămâne vie în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace…”










