Diana Gavril, formată în Italia și specializată în chimie alimentară, a decis să lase în urmă această țară pentru a deschide la Brașov, împreună cu familia, o gelaterie în care încearcă să aducă gustul și filosofia gelatoului autentic.

Tânăra spune că pasiunea ei pentru acest produs s-a transformat în profesie după anii de studiu, când a înțeles că vrea să îl prepare, nu doar să îl consume.
Potrivit Wall-Street, afacerea „Casa del Gelato” a fost ridicată la Brașov cu sprijinul familiei și în principal din bani proprii, singurul împrumut bancar fiind făcut pentru dotările laboratorului.
Diana a explicat că a ales România pentru că aici se află originile sale și pentru că, încă din copilărie, venea în fiecare vară la rudele sale, relația cu acestea devenind foarte apropiată.
„Am fost dintotdeauna pasionată de gelato, de gustul său, de când am fost mic copil, dar odată ce am devenit mai mare și am făcut o școală de chimie alimentară timp de 5 ani în Italia, am conștientizat că vreau să fiu gelatier. Atunci s-a născut pasiunea de a face înghețată, nu doar de a o mânca”, a afirmat Diana.

Tânăra antreprenoare spune că a vrut să aducă în România o parte din cultura italiană a gelato-ului, într-o piață pe care o consideră încă la început în comparație cu Italia, unde înghețata artizanală are o tradiție veche și un loc bine stabilit în gastronomia națională.
„Aici am văzut că, într-adevăr, sunt câteva francize, dar nu am găsit un gelato autentic, exact cum este făcut în Italia, cu acea pasiune, cu o poveste în spate, pentru că noi avem totuși o poveste, iar gelateria noastră nu este doar înghețată și atât. Vrem să oferim o experiență către clienți, nu doar un produs. În România nu am descoperit acest lucru și de aceea vrem să ducem noi mai departe”, spune ea.

„Casa del Gelato” funcționează în două locații din Brașov și are, pe timpul verii, și un punct de vânzare temporar la Bran. Într-un spațiu sunt disponibile permanent 24 de sortimente, iar în cel din Schei, 30 de arome, în condițiile în care gelateria poate prepara peste 100. Diana spune că oferta merge de la variante clasice, precum Fior di Latte, vanilie, ciocolată sau fistic, până la combinații mai aparte.
Pentru ingrediente, afacerea se bazează în mare parte pe producători din România. Fructele provin din zona Brașovului, din Făgăraș și Întorsura Buzăului, iar laptele și frișca folosite la baza produselor sunt tot din țară.
„Tot ce înseamnă fructe sunt din jurul Brașovului, din Făgăraș, din Întorsura Buzăului, zmeură, afine, mure. Și la fel, laptele, frișca pe care le folosim pentru baza noastră de înghețată este din România. Deci noi ne focusăm foarte mult pe produse de calitate”, explică Diana.

Pentru aromele cu fructe exotice, materia primă este adusă din afara țării, însă furnizorii sunt selectați atent.
Conceptul gelateriei merge dincolo de simpla vânzare a înghețatei. Locația principală are o curte de 1.000 de metri pătrați, cu terasă și spațiu pentru clienți, iar laboratorul este la vedere, astfel încât cei care trec pragul să poată urmări cum este preparat produsul.
„Am vrut să aduc în România acest concept: mă duc în gelaterie, pentru că știu gelatierul și știu cum face înghețata. Laboratorul nostru este la vedere, nu este acoperit sau ascuns. Clientul vine să se simtă ca acasă în gelaterie, să vadă gelatierul, să vadă cum se face înghețata, ce ingrediente pune în ea”, a mai precizat Diana Gavril.
În prezent, cele două locații au cinci angajați, iar echipa se mărește în sezonul cald. Gelateria funcționează aproape tot anul, cu excepția lunilor din perioada rece, iar unul dintre obiectivele asumate de proprietari este extinderea „Casa del Gelato” și în alte orașe din România.










