Româncă din Italia, profesoară și antrenoare de fotbal, moartă după o luptă grea cu o boală nemiloasă. „Energia ei va continua să ne ghideze”

Mihaela Lucia Olenici, profesoară și antrenoare de fotbal de naționalitate română stabilită în Italia, a murit la 45 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală nemiloasă. Ea a continuat însă să fie aproape de copii și de terenul de joc până în ultimele luni, iar moartea ei a provocat puternică emoție în comunitatea sportivă și școlară din provincia Trentino.

Tragica poveste a conaționalei noastre este relatată de publicația Il Dolomiti, care scrie că Mihaela Lucia Olenici a fost profesoară la Collegio Arcivescovile și una dintre figurile constante ale sectorului juvenil de la Avio Calcio, unde a lucrat din 2002 până în mai 2025 cu grupele „Piccoli Amici”, „Primi Calci” și „Pulcini”. Ulterior, ea a colaborat și cu Asd Rovereto, după ce familia s-a mutat de la Avio la Rovereto.

Avea 45 de ani și ar fi împlinit 46 în luna iulie. De peste 20 de ani locuia în provincia Trentino împreună cu familia, iar în mediul școlar se apropia de pragul a două decenii de activitate la Collegio Arcivescovile, unde lucra din 2007.

A predat educație fizică și a fost descrisă de colegi drept o profesoară plină de inițiativă, apropiată de elevi și convinsă că sportul este o metaforă a vieții.

Rectorul Bruno Daves a spus despre ea că era „o profesoară entuziastă a vieții, plină de inițiativă și mereu gata să promoveze în exterior activitățile școlii noastre” și că „și-a dus «lupta cea bună» pe urmele Sfântului Pavel, cu zâmbetul pe buze și cu multă tenacitate”.

Parcursul ei în fotbalul juvenil a lăsat urme puternice în mai multe cluburi din Italia. La Avio Calcio a pregătit, ani la rând, copii din cele mai mici categorii, iar unii dintre cei antrenați de ea au ajuns între timp la grupe superioare. Clubul a transmis: „Astăzi, din păcate, ne-a părăsit antrenoarea noastră Mihaela”.

În același mesaj, reprezentanții echipei au arătat că „și-a împărtășit pasiunea și dragostea pentru acest sport, revărsându-le asupra micilor campioni pe care i-a antrenat”, au amintit „iubirea și pozitivitatea pe care le-a pus mereu la dispoziția oricui a întâlnit-o” și au adăugat:

„A luptat până la capăt, cu demnitate și curaj. A fost o onoare să te avem printre noi. Odihnește-te în pace, dragă Mihaela”.

Durerea este puternică și la Rovereto și Virtus Rovere, alte societăți sportive cu care a colaborat. În mesajul lor oficial, acestea au transmis: „Mihaela nu a fost doar o antrenoare, ci un exemplu viu de curaj și tenacitate”.

Aceeași declarație mai arată că, în pofida unei bătălii lungi cu boala, ea nu i-a lipsit niciodată pe micii sportivi de răbdare, disponibilitate și de lumina pe care o aducea pe teren.

Cluburile au subliniat și că „energia ei, rămasă intactă până la final, va continua să ne ghideze pașii pe teren și în afara lui”, că „ne-a învățat că cea mai grea confruntare se joacă zâmbind, chiar și atunci când puterile par să se stingă” și au încheiat cu mesajul:

„Mulțumim pentru tot, Mihaela, iar o îmbrățișare familiei și prietenilor care au însoțit-o și au sprijinit-o în această luptă grea. Amintirea ta va trăi veșnic în fiecare gol marcat cu bucurie de Pulcinii și Primi Calci ai tăi. Odihnește-te în pace”.

Din relatările celor care au lucrat cu ea reiese că a continuat să meargă la antrenamente chiar și în perioada cea mai grea a bolii.

Vittorio Caliari, președintele asociației sportive din Rovereto, a spus că o cunoștea de mult timp de pe terenurile de joc și că își dorea să o aducă în clubul său. După mutarea familiei la Rovereto, colaborarea a început în urmă cu aproape doi ani.

El a povestit că era deja bolnavă și trecuse prin mai multe operații, dar nu a renunțat la copii și la fotbal, pentru că acolo își găsea bucuria. Despre felul în care își trăia ultimele luni, acesta a spus:

„Se trata de mult timp, dar venea oricum la antrenamente. Cu perfuzia în buzunar, ascunsă sub trening, nimeni nu își dădea seama, pentru că ea era la fel ca întotdeauna, pozitivă și plină de energie”.

A mai adăugat că ultima dată au văzut-o la petrecerea de Crăciun, când a venit să-și salute micii fotbaliști, iar înaintea următoarelor meciuri va fi ținut un moment de reculegere în memoria ei.

La Avio, președintele Braulio Oliveira a descris-o drept „o femeie splendidă și luminoasă” și a spus că, în ciuda luptei lungi cu boala, a reușit mereu să transmită pasiune și motivație.

El a mai arătat că a rămas prezentă atât pe teren, cât și la școală, chiar și în momentele dificile, și că știa să se facă respectată de copii, fiind în același timp înțelegătoare și generoasă.

În mediul școlar, Bruno Daves a mai spus despre ea: „Nu își lăsa să se vadă oboseala, dimpotrivă, continua să-i motiveze pe elevi, convinsă că sportul este o metaforă a vieții”. Potrivit acestuia, a făcut mult pentru elevi și a dus de mai multe ori echipa de handbal la câștigarea campionatelor provinciale, deși adevărata ei pasiune rămânea fotbalul.

În semn de sprijin concret pentru familie, Collegio Arcivescovile a anunțat o strângere de fonduri destinată copiilor ei. Rectorul a precizat că inițiativa a fost propusă și la îndemnul unor părinți, „în amintirea recunoscătoare și emoționată a dragei profesoare Olenici”.

Mihaela Lucia Olenici Avram lasă în urmă pe soțul Sebastian, pe fiii Radu și Gabriele, pe mama Rodica, pe tatăl Mihai și pe sora Lia. Presa locală precizează că Radu are 15 ani, iar Gabriele numai 10 ani.

Funeraliile au avut loc luni, 23 martie 2026, la ora 15:00, la Biserica Sacra Famiglia din Rovereto, iar apoi a urmat înmormântarea în cimitirul San Marco.

În anunțul funerar, familia a inclus și un mesaj de mulțumire pentru medicii care au îngrijit-o „cu dragoste”, în special pentru doctorii Enrico Tasini, Michela Frisinghelli, Benedetta Giovanazzi și Ori Ishiwa.