O femeie din Italia, în vârstă de 55 de ani, a rămas cu probleme serioase de sănătate după ce, într-un cabinet privat din Torino, i-au fost extrași 11 dinți sănătoși în doar patru ore, iar apoi i-au fost montate proteze diferite de cele stabilite inițial.
Cei doi medici implicați au fost condamnați la închisoare, iar victima spune că „viața mea este un infern”.
Medicii, care au efectuat intervenția și gestionau ambulatoriul din Torino, au primit pedepse de 3 luni, respectiv 1 an și 5 luni de detenție.
Instanța a dispus și plata către victimă a 14.300 de euro, ca avans, urmând ca o sumă suplimentară să fie stabilită în cadrul unui proce civil, menționează Corriere della Sera.
Ce au constatat anchetatorii și acuzațiile
Cea mai mare pedeapsă a fost aplicată medicului care a consultat pacienta și a negociat condițiile intervenției, prezentându-i ideea că, dacă nu acceptă o extracție dentară totală, își va pierde oricum toți dinții.
El a fost judecat pentru vătămări, înșelăciune și exercitarea abuzivă a profesiei de odontoiatru, întrucât Ordinul profesional îl radiase pentru neplata cotizațiilor timp de 12 ani.
Celălalt medic a răspuns doar pentru vătămări, fiind acuzat că a extras dinții fără „investigații diagnostice suplimentare” și că a montat proteze neadecvate.
Cum descrie pacienta intervenția
Femeia, care locuiește în Genova, a povestit că avea nevoie de lucrări la punțile laterale și că a căutat online un cabinet care „să nu fie excesiv de scump”.
După ce a sunat, medicul identificat cu inițialele M.B. i-ar fi spus că folosesc o nouă tehnică americană și că procedura este rapidă, putând fi făcută într-o singură zi.
Ea a precizat că la consult nu a fost efectuată o radiografie panoramică.
După intervenție, durerile au devenit puternice: „Mi-au scos 11 dinți în patru ore. Seara, la hotel, m-am simțit foarte rău”, a relatat femeia.
În a treia zi i-a fost montată proteza, însă susține că „nu era cea care îmi fusese prezentată și arătată în fotografie”.
Protezele montate și efectele pe termen lung
Potrivit constatărilor procurorului Gianfranco Colace, medicii ar fi folosit piese protetice radiotransparente, considerate provizorii, care nu garantau o ocluzie corectă (felul în care se închid și se potrivesc dinții de sus cu cei de jos), fiind mai ieftine decât o proteză fixă.
Victima spune că urmările au fost drastice: „Nu mai reușeam să mănânc și să vorbesc”, iar asta i-a afectat și viața personală: „Aveam o relație și am încheiat-o pentru că îmi era rușine”.
Ulterior, un tehnician dentar i-a realizat o soluție provizorie care a ajutat-o să se simtă mai bine, dar femeia afirmă că are încă probleme serioase. Pe lângă problemele cu dantura, ea merge în continuare la un neuropsihiatru.
La pronunțarea sentinței, femeia s-a emoționat și a spus: „Viața mea rămâne un infern, dar în sfârșit simt că mi s-a făcut dreptate”.










