Un bărbat român în vârstă de 39 de ani a fost arestat la Roma, acuzat de violență domestică, după ce și-a agresat soția în repetate rânduri pe parcursul a cinci ani, inclusiv în fața fiului lor minor.
Incidentul a fost investigat de agenții secției Casilino, care luni, 6 octombrie, au pus în aplicare un ordin de arest preventiv pe numele bărbatului, informează La Repubblica.
Potrivit autorităților, violențele au început în anul 2020, într-un apartament situat în cartierul Giardinetti, la periferia estică a capitalei italiene.
„Dacă nu te culci cu mine, te omor!” Cu aceste cuvinte, bărbatul își bătea și își amenința soția, uneori chiar în prezența copilului lor
Investigațiile au început la 25 septembrie, când femeia, disperată, a fugit în stradă împreună cu fiul ei de 12 ani și a apelat numărul de urgență 112.
Agenții de poliție s-au deplasat la fața locului și au ascultat mărturia victimei — o tânără mamă care, după spusele anchetatorilor, trăia de ani de zile ca „ostatică” a soțului ei violent.
Femeia a relatat o lungă serie de episoade de abuz, care au început în 2020 și s-au desfășurat în spatele ușilor închise ale apartamentului lor din Giardinetti.
„Soțul meu mă bate – a declarat conaționala noastră – mă împinge la pământ, mă calcă în picioare și mă amenință cu moartea. Uneori o face numai ca să mă forțeze să întrețin relații intime cu el. Nu mai pot suporta!”
Pentru a scăpa de furia soțului, femeia era adesea nevoită să se închidă în dormitor sau să fugă în stradă.
Așa s-a întâmplat și pe 25 septembrie, când, ajunsă la capătul puterilor, a cerut ajutorul poliției și a povestit coșmarul prin care trecea de cinci ani.