Maria Cojocaru, o româncă născută la data de 4 octombrie 1959 (ar fi împlinit 66 de ani mâine), a fost înmormântată săptămâna trecută la Villa Literno, în provincia italiană Caserta din regiunea Campania, după ce întreaga comunitate locală s-a mobilizat pentru a o conduce pe ultimul drum cu demnitate.

Potrivit ziarului italian Avvenire, conaționala noastră a murit la data de 23 ianuarie 2025, singură, în locuința sa din localitatea menționată mai sus, unde trăia de ani buni și muncea ca badantă și babysitter pentru familiile italiene.
O viață de sacrificiu și muncă cinstită
Maria plecase din România în căutarea unui trai mai bun și se stabilise în Villa Literno, un oraș cu puternice rădăcini agricole.

Era cunoscută drept o persoană blândă, discretă și respectuoasă, apreciată de toți cei la care a lucrat.
„A fost o femeie bună, tăcută, care nu căuta să iasă în față”, au mărturisit cei ce au cunoscut-o.
Moartea ei fulgerătoare, în mijlocul iernii, a adus durere și neliniște. Autoritățile au pornit procedurile pentru a găsi rudele în România, dar timp de nouă luni nu s-a prezentat nimeni să preia trupul neînsuflețit al româncei noastre.
Pe actele oficiale a rămas mențiunea rece „necunoscută”. Însă, pentru oamenii din Villa Literno, Maria nu a fost niciodată o necunoscută: îi știau chipul, numele și bunătatea.
Demnitate prin solidaritate
În lipsa familiei, comunitatea locală s-a mobilizat. Cei care au dat startul strângerii de fonduri pentru înmormântare, la începtului lunii aprilie, au fost membrii unei familii pentru care femeia româncă a lucrat.
„Fac această postare pentru toate persoanele care au iubit-o pe Maria. Am aflat că există dificultăți în a merge mai departe (cu înmormântarea – n.r.) întrucât nu era rezidentă oficial în localitatea noastră… de aceea, pentru persoana specială care a fost, aș dori să organizez o strângere de fonduri pentru a-i oferi o înmormântare demnă”, scria Daniela Ziello, într-o postare pe Facebook.

Preotul don Adriano, primarul, carabinierii și localnicii au strâns bani și au insistat ca trupul fără viață al Mariei să primească o înmormântare demnă.
După luni de așteptare, în sfârșit, sicriul a putut fi adus în bisericuța unde ea obișnuia să se roage în liniște.
Preotul a anunțat public ora funeraliilor și i-a chemat pe credincioși să participe. Răspunsul a fost impresionant: biserica s-a umplut, iar în primele rânduri s-au aflat familiile pentru care Maria lucrase.
Pe sicriu au fost așezate două coroane mari de flori, iar în timpul slujbei, preotul a readus în memorie drumul acestei femei: copilăria săracă din România, curajul de a emigra, greutățile și speranțele care au însoțit-o.
Înmormântată în țara care a adoptat-o
Maria Cojocaru își dorise, poate, să se întoarcă într-o zi acasă, în România. Nu a mai apucat. A rămas pentru totdeauna în pământul Italiei, în localitatea care a adoptat-o și i-a devenit a doua familie.
Pe mormântul ei, alături de flori și o lampă votivă, va sta fotografia unei femei frumoase, cu inscripția: „Maria Cojocaru, născută în România la 4 octombrie 1959 – decedată la Villa Literno (Caserta) la 23 ianuarie 2025.”
Comunitatea care i-a fost aproape a demonstrat că, dincolo de lipsa legăturilor de sânge, există o legătură mai puternică – aceea a umanității și solidarității.
„Ceea ce ați făcut pentru această femeie, care poate părea neînsemnată în ochii oamenilor, l-ați făcut, de fapt, pentru Dumnezeu”, a subliniat preotul.