Pasager depistat în aeroport cu un craniu de om și alte rămășițe umane în bagaj. „Erau destinate ritualurilor”

Un pasager a fost reținut la Aeroportul Internațional Tampa din Florida, SUA, după ce agenții Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierei (CBP) au descoperit în bagajul său un craniu și alte rămășițe umane.

93ec9a5af05ea2eac4995a5f3ebd3c5b
Rămășițele umane descoperite în bagajul pasagerului. Sursă: Carlos C. Martel/X.

Călătorul declarase doar zece trabucuri, scrie NBC News, însă controlul de rutină a scos la iveală un pachet învelit în folie de aluminiu care conținea oase, o parte de craniu și vertebre, alături de plante interzise și trabucuri nedeclarate.

Potrivit directorului operațiunilor de la CBP Tampa, Carlos C. Martel, el le-a spus agenților că rămășițele erau „pentru ritualuri”.

Human-skull-Florida-airport-092025-02-389c7127a86e407cb8f0ef521d077b02
Rămășițele umane descoperite în bagajul pasagerului. Sursă: Carlos C. Martel/X.

„Pasagerul a declarat că articolele erau destinate ritualurilor, dar, din cauza riscurilor grave pentru sănătate, acestea au fost confiscate și distruse”, a precizat oficialul.

CBP a explicat că transportul de rămășițe umane este permis numai dacă există un certificat de deces și declarația corespunzătoare.

Autoritățile americane i-au confiscat pasagerului toate bunurile nedeclarate și au distrus rămășițele umane din cauza riscului sanitar.

Agenții au reamintit că nerespectarea regulilor poate duce la confiscarea bunurilor și amenzi, iar pentru a transporta legal rămășițe este obligatorie prezentarea documentelor medicale și a certificatelor necesare.