Un tânăr român de numai de 24 de ani și-a pierdut viața duminică, 17 august 2025, la confluența râului Ticino cu Padul, în zona cunoscută sub numele „La Becca”, pe teritoriul localității Linarolo, provincia Pavia din Italia.
Victima se numea Mihai Brotac și era rezident la Santa Maria della Versa, menționează publicația Il Giorno.

Potrivit primelor informații, tânărul se afla pe malul apei împreună cu prietenii, însă nu ar fi intrat în apă cu intenția de a înota.
El ar fi mers doar cu picioarele în apă, dar ar fi alunecat și, prins de curenții puternici din apropierea pilonilor podului, a fost tras în larg.
Alarma a fost dată imediat de prietenii aflați pe mal, iar două ambarcațiuni private aflate în zonă au intervenit.
Un echipaj a reușit să îl scoată pe tânăr din apă și să îl aducă la mal, însă acesta era deja inconștient.
O tânără aflată în zonă a început manevrele de resuscitare, ghidată de operatorii serviciului de urgență, până la sosirea echipajelor medicale specializate.
Mihai Brotac nu și-a mai recăpătat cunoștința, în ciuda încercărilor de resuscitare și a transportului de urgență la spitalul Policlinico San Matteo din Pavia. La scurt timp după sosirea la unitatea medicală, a fost constatat decesul.
Inițial, nici prietenii prezenți nu au putut furniza autorităților datele exacte de identificare ale victimei. Identitatea tânărului a fost stabilită abia după ce rudele au ajuns la spital.
Tragedia amintește de un alt incident petrecut recent, pe 23 iulie, când un adolescent de 16 ani, de origine egipteană, și-a pierdut viața în condiții similare, fiind găsit fără viață după trei zile de căutări la podul din Spessa.
Ancheta în cazul morții lui Mihai Brotac este în desfășurare, iar primele ipoteze indică drept cauză alunecarea accidentală și forța curenților extrem de puternici din acea zonă a râului.