O tragedie rutieră a avut loc în noaptea dintre joi, 7 august, și vineri, 8 august, în localitatea Calvagese della Riviera, provincia Brescia.
Diana Siminescu, o româncă în vârstă de 42 de ani, mamă a patru copii și soția unui agent al Poliției Locale din Vallio Terme, a fost lovită mortal de un autoturism în timp ce se deplasa pe marginea drumului, pe via Marconi Guglielmo.
Șoferița, o tânără de 24 de ani din zonă, a părăsit locul accidentului fără să acorde ajutor, fiind ulterior identificată de poliție.
„Am crezut că am lovit o piatră”, a declart aceasta confom Fanpage. Între timp, tânăra a dus mașina la reparat și mecanicul a fost cel care a alertat autoritățile.

Potrivit anchetei, Diana se întorcea acasă după o seară petrecută cu prietenii când o mașină a acroșat-o, proiectând-o într-un șanț.
Șoferița, o tânără de 24 de ani din zonă, nu s-a oprit pentru a acorda ajutor și și-a continuat drumul. Corpul victimei a fost observat la scurt timp de un alt conducător auto, care a alertat serviciile de urgență.
La fața locului au intervenit echipajele medicale ale Agenției Regionale de Urgență din Lombardia, cu ambulanță și autospecială în cod roșu, pompierii din Brescia și poliția rutieră, care a demarat cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă au permis identificarea autoturismului implicat, prin citirea numărului de înmatriculare și analiza resturilor găsite la locul impactului.
Audiată de anchetatori, tânăra – care este cercetată penal, dar nu a fost arestată deoarece nu a fost prinsă în flagrant – a declarat:
„Mă întorceam de la restaurantul unde lucrez. Am crezut că am lovit o piatră, nu mi-am dat seama de nimic. M-am oprit puțin mai departe de locul impactului”.
În acest timp, tatăl șoferiței, fără să știe ce se întâmplase, a dus mașina la un service pentru a repara avariile la bara din față, despre care fiica i-a spus că au fost provocate de lovirea unei pietre.
Proprietarul service-ului, devenit suspicios după ce a aflat despre accident, a alertat autoritățile, care căutau tocmai vehiculul adus la reparație.
Funeraliile Dianei Siminescu vor avea loc marți, 12 august, la biserica parohială din Calvagese della Riviera.