Anamaria Gălușcă Kadar, o română în vârstă de 44 de ani, și-a pierdut viața într-un tragic accident de muncă petrecut în dimineața zilei de 14 iulie 2025, în localitatea Comacchio, provincia Ferrara din Italia.

Conaționala noastră era angajată de mai mulți ani la ferma agricolă Salvi Vivai și se afla la muncă, plantând căpșuni, în momentul în care a fost lovită mortal de un utilaj agricol, informează Il Resto del Carlino.
Potrivit informațiilor preliminare, Anamaria coborâse din tractorul pe care îl conducea fără să-și dea seama că lăsase marșarierul cuplat.
În momentul în care a încercat să pornească din nou motorul, utilajul s-a pus în mișcare brusc și a strivit-o între tractor și un cărucior agricol aflat în apropiere.
Impactul a fost fatal: femeia româncă a decedat pe loc, sub privirile îngrozite ale colegilor săi, din cauza leziunilor suferite.
„A murit sub ochii noștri”, au declarat colegii româncei, citați de Il Resto del Carlino. Aceștia se aflau la numai câțiva metri distanță. O cunoșteau de ani de zile și o descriu ca fiind o persoană apreciată și respectată
La fața locului au intervenit de urgență carabinierii, pompierii din Codigoro și elicopterul medical sosit de la Bologna, însă pentru muncitoarea româncă nu s-a mai putut face nimic.
Tragedia s-a produs sub privirile îngrozite ale colegilor, aflați la doar câțiva metri distanță, care o cunoșteau de ani de zile și o descriu ca fiind o persoană apreciată și respectată.
Mirko Cavallini, secretar teritorial al sindicatului Uil Ferrara, a confirmat identitatea victimei și a transmis condoleanțe familiei:
„Este vorba despre o lucrătoare care de ani de zile muncea pe teritoriul nostru. Știm că are un fiu și o cumnată care locuiau împreună cu ea”.
Sindicalistul a subliniat, de asemenea, gravitatea situației privind securitatea muncii în agricultură:
„Tema siguranței la locul de muncă, în special în sectorul agricol, este din ce în ce mai urgentă.
Avem încredere deplină în autoritățile care anchetează, dar știm totodată că firma este una importantă și are relații solide cu sindicatele.
A participat, de altfel, la inițiativa agribus, care combate munca la negru și promovează protecția angajaților prin convenții și acorduri. Avem încredere că firma a respectat toate normele de siguranță”.
Cavallini a adăugat că Uila Uil solicită măsuri urgente pentru prevenirea unor tragedii similare:
„În contextul acestei noi tragedii, Uila Uil, prin inițiativa Zero morți la locul de muncă, cere intervenții imediate privind siguranța muncii, formarea obligatorie și controale riguroase în companiile agricole, inclusiv acțiuni preventive.
Au fost lansate cursuri gratuite de instruire pentru prevenirea răsturnării remorcilor de recoltare și a tractoarelor.”
Și compania Salvi Vivai, una dintre cele mai importante firme agricole din regiune, și-a exprimat public durerea față de pierderea suferită.
Într-un comunicat transmis prin avocatul Marco Linguerri, compania a declarat: „Suntem șocați de tragicul accident în care și-a pierdut viața o colaboratoare prețuită, angajată de ani de zile în compania noastră și apreciată de toți colegii.
În acest moment, toată atenția noastră este îndreptată spre a oferi sprijin și susținere familiei Anamariei.”
Tragedia ridică din nou semnale de alarmă privind securitatea muncii în domeniul agricol italian, unde accidentele fatale continuă să se repete.
În ciuda eforturilor sindicatelor și a unora dintre angajatori, dramele precum cea în care și-a pierdut viața Anamaria Gălușcă Kadar demonstrează că pericolele la locul de muncă sunt încă o realitate crudă, iar măsurile de protecție necesită o aplicare mai strictă și un control mai riguros.