Din luna iunie a acestui an, aeroportul Levaldigi-Cuneo, (Piemonte), va avea o nouă legătură de zbor. Compania aeriană Ernest Airlines a formalizat instituirea unui nou zbor spre Iași, în România, informează cuneodice.it.
Ieri, luni, 12 februarie, compania aeriană Ernest Airlines a formalizat înființarea unui nou zbor de pe aeroportul din Levaldigi. Începând cu data de 21 iunie, aeroportul Cuneo va fi conectat la Iași, capitala spirituală a Moldovei, din România.
Zilele în care avioanele vor zbura între Cuneo și cel de-al doilea cel mai populat municipiu al României, sunt joia și duminica.
Ernest Airlines este cea mai nouă companie low-cost italiană. După Albania și Ucraina, România este a treia țară în care această companie va efectua zboruri începând din luna iunie a acestui an.
Astfel, rutele noi anunțate pentru lansare de către Ernest Airlines sunt următoarele:
București – Verona (de 3 ori pe săptămână). Aceasta a fost o ruta deservită ani de zile de Wizz Air, dar la care a renunțat recent.
București – Genova (de 2 ori pe săptămână). Fusese anunțată acum câțiva ani de Fly Romania, companie care a capotat înainte de a-și lua cu adevărat zborul.
Iași – Cuneo (de 2 ori pe săptămână). Cuneo este un aeroport low-cost aflat la sud de Torino pe care au operat până acum câțiva ani și Blue Air și Wizz Air. Tarom va mai opera ruta Iași – Torino (principalul aeroport) până la sfârșit de martie, după care va renunța la ea.
Iași – Verona (de 3 ori pe săptămână).