Ovidiu Spiridon, un bărbat român în vârstă de 42 de ani, rezident în localitatea Serre, din provincia italiană Salerno, a fost găsit agonizând pe o stradă din cartierul San Leonardo din Salerno, în dimineața zilei de vineri, 24 ianuarie.
Ovidiu, dispărut de două zile, a fost observat de un angajat al unei benzinării, care a alertat imediat autoritățile și serviciile de urgență.
Din păcate, conaționalul nostru a decedat la scurt timp după ce a fost transportat la Spitalul San Giovanni di Dio e Ruggi d’Aragona din Salerno, menționează publicația Fanpage.
Dispărut din spital cu două zile înainte
Potrivit informațiilor, Ovidiu Spiridon fusese internat pe 22 ianuarie, după ce i se făcuse rău pe stradă și a fost dus la spitalul din Eboli de Poliția Locală.
În aceeași seară, s-a îndepărtat din unitatea medicală fără a lăsa vreo explicație, ceea ce a dus la lansarea unor apeluri disperate din partea familiei pe rețelele sociale pentru a-l găsi.
Împrejurările morții, încă neclare
Circumstanțele exacte ale decesului rămân necunoscute, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a reconstitui ultimele momente din viața lui Ovidiu.
De asemenea, se vor efectua investigații medicale pentru a determina cauza morții.
Tragicul deznodământ a lăsat familia îndurerată, iar autoritățile continuă să investigheze cazul pentru a face lumină asupra evenimentelor care au dus la acest sfârșit nefericit.