Cine este noul ministru propus pentru Românii de Pretutindeni? Natalia Intotero este căsătorită cu un cetățean italian

- Conținut sponsorizat -

Conducerea PSD a votat nominalizările partidului pentru Guvernul Dăncilă iar pentru Ministerul Românilor de Pretutindeni a fost propusă ca ministru Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara la al doilea mandat și preşedinta Organizaţiei Judeţene a Femeilor Social Democrate Hunedoara.

Natalia Intotero, noul ministru pentru Românii de Pretutindeni. Sursa foto: Adevărul.ro

Născută la Brad pe data de 14 ianurie 1976, Natalia Intotero a absolvit Liceul pedagogic ”Sabin Drăgoi” din Deva și apoi a urmat cursurile Colegiului de Institutori Limba Engleză din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara, dar și pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Engleză în urma cărora a obținut diploma de profesor, potrivit site-ului www.cdep.ro citat de Agerpres.

A mai urmat și cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea „Spiru Haret’ din Bucureşti, obținând astfel diploma de expert în relaţii internaţionale şi studii europene, precum şi cursuri de management politic la Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai” din Bucureşti, de unde a obținut diploma de master în management politic. A mai urmat cursuri de management educaţional, Colegiul Naţional de Apărare şi este absolventă a cursului postuniversitar la Institutul Diplomatic Român, mai scrie sursa citată.

A lucrat ca institutor la Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” Brad, profesor la Şcoala Generală „Mircea Sântimbreanu” Brad şi consilier municipal Brad (iun.- aug. 2004), profesor-grad didactic I la Şcoala Generală „Mircea Sântimbreanu” Brad şi consilier judeţean Hunedoara, membru în comisia de analiză a asocierii şi colaborării cu alte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi agenţi economici din ţară şi străinătate precum şi dezvoltare regională din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara.

A mai fost și membru în comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinei publice, problemele minorităţilor, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara (aug. 2004-iun. 2008).

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ulterior a fost director la Şcoala Generală „Horea, Cloşca şi Crişan” Brad, consilier judeţean – Hunedoara, în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara – membru în Comisia de învăţământ, cultură şi sănătate, vicepreşedinte al Comisiei juridice, membru în Consiliul Director la Direcţia Generală pentru Asistenţa şi Protecţia Copilului Hunedoara (iun. 2008-mart.2009); director adjunct la Colegiul Naţional „Avram Iancu” Brad (oct. 2009 – mart.2011).

În anul 2009, în perioada martie-octombrie, Natalia Intotero a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe iar în 2012, din mai până în decembrie, a avut aceeași funcție la Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni din Guvernul României.

Primul mandat ca deputat din partea PSD l-a câștigat la alegerile legislative din 2012 în circumscripţia electorală nr.22 Hunedoara, colegiul uninominal nr.2, devenind apoi vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, precum şi vicelider (din sept. 2016) al Grupului parlamentar al PSD.

În 2016 a câștigat al doilea mandat ca deputat PSD în aceeași circumscripție iar în actuala legislatură este vicelider al Grupului parlamentar al PSD, vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, precum şi membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Natalia Elena Intotero, noul ministru pentru Românii de Pretutindeni, este căsătorită cu un cetățean italian care deține în municipiul Brad o pensiune dar și un restaurant.

- Continuarea după publicitate -

În cariera sa de politician s-a făcut remarcată repede când a declarat că Suedia are președinte, când de fapt este un regat, dar și pentru că a scris în declarația sa de avere că are o mașină „Lancea”.