Mesajul unui român pentru cei din străinătate care se întorc acasă cu mașina: „Faceți pauze de odihnă, că nu se mută România!”

- Conținut sponsorizat -

În contextul în care mulți români se vor întoarce cu mașin în țară în perioada următoare, pentru a-și petrece vacanțele alături de cei dragi, dministratorul grupului Facebook „Grupul întorșilor acasă”, a făcut o postare în care atrage atenția asupra pericolelor generate de oboseala la volan.

Postarea subliniază că, odată ce a început sezonul accidentelor, șoferii trebuie să fie extrem de atenți și să nu se grăbească, deoarece „România nu se mută”.

Mesajul este clar, pauzele de odihnă sunt esențiale pentru a preveni accidentele rutiere:

„Dragi români, mulți dintre voi alegeți să vă întoarceți definitiv și mulți veniți în vacanță cu mașinile persoanele, însă un aspect exagerat de important să nu-l scăpați din vedere: odihna!

Cei care veți conduce, luați-vă pauza de odihnă, nu vă fugăriți, că nu se mută România! Sezonul accidentelor a început, așa că fiți cu băgare de seamă. Doamne ajută la toată lumea!”, a scris românul nostru.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Comentariile care au urmat au susținut pe deplin această inițiativă. Liliana a împărtășit propria experiență, menționând că ea și membrii familiei sale fac drumul din Italia (Roma) la Brașov în două zile, cu o noapte de odihnă în Zalakaros, Ungaria.

Această stațiune termală, situată aproape de autostradă, le oferă o binemeritată pauză.

Dorina a evidențiat un alt aspect important, acela că adrenalina și oboseala îi fac pe mulți șoferi să forțeze, continuând să conducă „încă puțin-încă puțin”. Este un pericol real care trebuie evitat prin planificarea unor pauze regulate și odihnă corespunzătoare.

Florin, un alt utilizator, a subliniat importanța vigilenței la volan cu un mesaj concis: „Cu ochii-n 4!”.

Lunile de vară sunt marcate de un număr crescut de accidente rutiere, cu un vârf în luna iulie, când se înregistrează cele mai multe incidente și victime.

- Continuarea după publicitate -

Este evidentă necesitatea unor măsuri sporite de siguranță și prudență în această perioadă.

- Mai multe după publicitate -