La aproape un an de la decesul lui Gheorghe Plăiașu, un bărbat român de 67 de ani, autoritățile italiene din Ravenna au decis să exhumeze cadavrul acestuia pentru a elucida circumstanțele morții sale.
Pentru decesul bărbatului român xistă deja un suspect, este vorba despre PICC – cateter venos central cu inserție periferică – care i-a fost aplicat bărbatului în timpul tratamentului pentru afecțiunea de care suferea.
Acolo s-ar fi ascuns infecția care l-a dus la moarte, dar ancheta privind cauza morții sale încă nu a luat sfârșit, informează publicația Il Resto del Carlino.
Conaționalul nostru a decedat la o zi după aniversarea sa de 67 de ani, pe 21 iunie 2023
Investigația a fost inițiată la cererea fiului său, Cristian, în vârstă de 42 de ani, de profesie medic.
Cristian Plăiașu este un medic experimentat cu activitate în (cardiologie), în Anglia (urgențe) și la Ravenna, Spitalul Domus Nova (medicină internă).
El a relatat că tatăl său a fost diagnosticat cu cancer oral în ianuarie 2023. În februarie același an, Cristian și-a adus tatăl în Ravenna pentru a beneficia de tratament oncologic.
După inițierea radioterapiei, starea lui Gheorghe s-a îmbunătățit vizibil. Fiul său povestește:
„Tatăl meu, care a fost macaragiu, era pensionar. În România era cunoscut de toată lumea pentru că a fost antrenor de box, avea un pumn puternic.
Suferea de un cancer oral diagnosticat în ianuarie anul trecut și astfel m-am consultat cu colegii de la Oncologie, care mi-au spus că ar fi bine să-l aduc aici, în Italia.
Au început analizele și, din cauza unor întârzieri, „încet-încet a încetat să mai vorbească și să mănânce”.
Dar după vizita nutriționistului, lucrurile păreau să meargă mai bine:
„A început radioterapia și el a început să vorbească, să meargă, să mănânce. După două luni, șefa de la Radioterapie mi-a arătat masa tumorală: era în scădere semnificativă. Am chiar și filmările care demonstrează îmbunătățirea stării de sănătate a tatălui meu.”
Însă, în luna mai, situația s-a complicat din cauza inundațiilor care au avut loc în centrul Italiei.
Gheorghe a fost transferat de la sanatoriu (unitate medicală specializată în îngrijirea pacienților aflați în stadii terminale) la spitalul din Ravenna, unde a început să facă febră.
Fiul său, medic de profesie, a suspectat imediat cateterul venos central aplicat pentru nutriție și terapie ca fiind sursa infecției, însă inițial, ipoteza nu a fost luată în considerare de personalul medical de la spitalul respectiv.
„Au cerut o radiografie toracică convinși că ar fi vorba de o pneumonie bacteriană: negativ. Și rezonanța encefalului a fost negativă”, spune medicul român care, între timp, își vedea tatăl suferind din ce în ce mai tare pentru că febra continua. „M-a contactat șeful secției și mi-a spus că i-a adăugat un nou antibiotic.”
Pe 24 mai, un tampon al cateterului a confirmat prezența infecției cu Candida tropicalis și Staphylococcus capitis. Cu toate acestea, cateterul a continuat să fie folosit până pe 14 iunie, iar tratamentul antifungic a fost început abia pe 28 mai.
„În aceste condiții, nici măcar o persoană sănătoasă nu ar fi supraviețuit, cu atât mai puțin tatăl meu”, a spus Cristian.
El încă nu știa nimic despre rezultat până când „mi-au spus că vor să-l transfere de la medicină la oncologie. Era 28 mai, o duminică, pe baza a ceea ce mi-a spus radioterapista, eu credeam că starea lui se îmbunătățește. În schimb, oncologul de gardă mi-a spus că moare, că este în sepsis”, o reacție dereglată a organismului la o infecție.
„Și totuși, în toată această perioadă, au continuat să utilizeze PICC-ul, chiar și după ce au primit rezultatul. Așa până pe 14 iunie, conform jurnalului clinic.”
Pe 14 iunie, starea lui Gheorghe s-a deteriorat dramatic. Cristian a petrecut ultima noapte cu tatăl său, sărbătorindu-i ziua de naștere. A doua zi, Gheorghe a murit.
În ultima seară „am dormit cu el după ce i-am sărbătorit ziua de naștere. Apoi am mers la muncă, la cabinet, și la ora unu m-a sunat mama să-mi spună că a murit.”
Familia a organizat înmormântarea pe 25 mai, la cimitirul ortodox. Cristian a depus o plângere două zile mai târziu, ceea ce a dus la deschiderea unui dosar de omucidere din culpă.
„Am cerut sechestrarea dosarului medical, iar colegii mi-au spus că a fost modificat. Și vă asigur că am dovezi”, a transmis medicul român.
Procuratura a cerut opinia medicului legist Matteo Tudini, care a concluzionat că gestionarea sepsisului a fost deficitară și a recomandat efectuarea unei autopsii pentru a confirma cauzele decesului.
Procuratura a încredințat apoi medicului legist Matteo Tudini o expertiză din care a reieșit, în esență, o gestionare considerată greșită a sepsisului cu candida, dar în care se recomanda autopsia pentru a confirma cauzele decesului.
Ultimul act, pentru moment, al acestui caz, a venit cu cererea avocatului Aldo Guerrini pentru un incident probatoriu, practic, exhumarea trupului neînsuflețit pentru noi analize.
Medicul Cristian Plăiașu a menționat și dispariția cateterului: „În tot acest timp, PICC-ul a dispărut, a fost aruncat la gunoi, printre deșeurile spitalicești. Curățarea lui, conform protocolului, era programată la fiecare 40 de zile: imaginați-vă că vineri l-am înmormântat pe tatăl meu și luni m-au sunat să o facă…”.