Bătrână din Italia și fiica ei, jefuite de 100.000 de euro. Șase bărbați înarmați au dat buzna peste ele în casă

- Conținut sponsorizat -

O femeie în vârstă de 80 de ani și fiica acesteia au trecut prin momente de groază în noaptea de marți spre miercuri, 29 mai 2024, când șase bărbați înarmați și mascați au pătruns în locuința lor din Zapponeta, o localitate din provincia italiană Foggia, pentru a jefui bani și bijuterii.

Potrivit Foggia Today, jaful s-a petrecut într-o casă dintr-o zonă rurală, iar atacatorii au surprins cele două femei în timp ce dormeau, amenințându-le și lovindu-le pentru a obține bunurile dorite.

În urma agresiunii, tâlharii au reușit să fure bani și bijuterii în valoare totală de 100.000 de euro.

Femeia în vârstă a fost lovită cu un băț și a fost transportată la spital pentru investigații medicale, fiind preluată de o ambulanță a serviciului de urgență 118.

Carabinierii au fost alertați printr-un apel la 112, făcut de victime, și au început imediat ancheta.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Înainte de a părăsi locul faptei la bordul unor mașini de mare putere, infractorii au amenințat cu arma un membru al familiei, alertat între timp de femei, și au tras mai multe focuri de armă în aer pentru a-l intimida.

„Ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută în locuința din comunitatea noastră este un fapt rușinos și inacceptabil, care ne lasă fără cuvinte. Anchetele sunt în desfășurare și avem încredere în justiție.

În numele meu și al administrației pe care o reprezint, exprim deplină solidaritate și compasiune față de victimele acestei tâlhării brutale, sperând că vinovații vor fi aduși în fața justiției cât mai curând”, a declarat edilul localității, Vincenzo Riontino.

Carabinierii continuă investigațiile pentru a-i prinde pe făptași și a-i aduce în fața legii, în timp ce comunitatea rămâne în stare de șoc în urma acestui act de violență extremă.