Italian îndrăgostit de România. „În multe privințe, noi, italienii și românii, suntem foarte asemănători”

Carmelo Castagna nu este doar un artist, este un personaj cu o poveste de viață impresionantă. La 82 de ani, are o energie și o creativitate de invidiat.

Născut în Sicilia, viața lui Carmelo a fost împărțită de destin în două părți distincte. A lucrat cât o viață de om în nordul Italiei, ca funcționar la Milano. Apoi, s-a reîntors pe tărâmul natal, în Sicilia cea însorită, într-o localitate pitorească de munte: Calascibetta. Aici începe a doua parte a vieții sale, cea de artist: a devenit un sculptor în lemn și a câștigat concursuri cu fanfara orășelului.

Făcând voluntariat, a cunoscut o româncă stabilită de mulți ani în Sicilia, Dorica Orzan. Prin ea, s-a apropiat de limba română și de cultura țării noastre. Încet, încet s-a îndrăgostit de România. Două parcursuri de viață, de migrație, de întoarcere la rădăcini, care se întâlnesc, se împletesc și se completează.

Am aflat cele două povești acasă la Carmelo și Dorica, în Sicilia, la Calascibetta. „Acasă” înseamnă și la sediul Asociației Dogilac ODV, pe care amândoi o coordonează și care este un adevărat centru românesc în inima Siciliei. Este un atelier plin cu opere de artă, alături de costume populare, icoane ortodoxe, cărți, unelte meșteșugărești aduse din România.

În atelierul-sediu al Asociației, în fața unui platou cu cornulețe românești, Carmelo își începe povestea:

- Continuarea după publicitate -

„M-am născut în 1942 și am crescut la Calascibetta. Când eram încă mic, au început vicisitudinile familiei. Tata a fost nevoit să emigreze în Belgia. Și-a lăsat familia în Sicilia, era capul familiei, voia ca cei rămași să nu ducă lipsa de nimic”.

Carmelo, după ce a frecventat o școală de artă și meserii din Enna (Sicilia), a plecat spre Milano, ca mulți alți bărbați din sudul Italiei. Era sfârșitul anilor ’50. Italia era în plină expansiune economică.

„Aveam doar 15 ani când începe aventura mea la Milano. Am început să câștig făcând diverse meserii: barman, ucenic electrician, am lucrat fierul vechi. În 1968, după o scurtă neînțelegere, de fapt, o ceartă, cu un inspector municipal, m-am trezit, fără să știu, invitat să mă prezint în Primărie la Milano. Am aflat că era vorba de un interviu de angajare! Așa am ajuns să lucrez în primărie”.

De-a lungul următorilor 20 de ani, Carmelo a avut diferite posturi administrative. Cel mai lung a fost în biroul numărul 3 al Permiselor de conducere, la Prefectura Milano.

O viață care începe cu adevărat… după pensionare

Anul 1994 marchează intrarea la pensie și o schimbare importantă în viața sa: întoarcerea pe pământul natal, în Sicilia.

„Din acel moment, de fapt, am început să trăiesc cu adevărat. Pentru că înainte cred că mai degrabă eram într-o stare.. vegetală! Așa că mi-am cumpărat un cal și am început să călăresc. La 53 de ani am devenit un crescător de cai, care de competiție, participau la concursuri de sărituri de obstacole.

Unul dintre ei a câștigat la Verona medalia de aur, un altul, un loc 8 în campionatul italian. În aceiași ani am început să frecventez școala de aviație. Mi-am luat permisul, mi-am cumpărat un mic aeroplan Delta motorizat și am început să zbor.

Între timp m-am alăturat trupei muzicale cu ocazia Jubileului artiștilor de la Roma în vizită la Papa, în 2000. Am avut grijă de mama mea timp de 14 ani fără a avea nevoie de nimeni să mă ajute!”

După pensionare, când totul a început să se așeze parcă într-o ordine firească, în viața lui Carmelo s-au întâmplat două lucruri importante. A cunoscut-o pe românca Dorica Orzan și a început să sculpteze.

Povestește: „Până la vârsta de 69 de ani, mi-am petrecut viața ca burlac. Deși nu eram un călugăr, nu mă gândisem să mă așez, cu o familie”.  

Până acum 13 ani. „În 2011 m-am întâlnit cu președinta unei Asociații românești, SI.RO.Enna, care distribuia alimente pentru cei nevoiași. Pachetele erau furnizate de o organizație mai mare și era nevoie de cineva care să le transporte până la sediul Asociației, de unde erau mai apoi distribuite.

Aveam o dubă, pe care o foloseam când mai era nevoie de un transport de materiale. Așa a ajuns la mine președinta Asociației, Dorica! Îmi aduc aminte și acum cererea ei, însoțită de prezentare. A spus că e româncă și se ocupă cu distribuirea de alimente. De atunci au trecut 13 ani, avem o conviețuire excepțională. Nu este doar o româncă pentru mine, este o super femeie româncă”. 

Al doilea eveniment important care a marcat viața lui Carmelo, cel întors în Sicilia, după pensionare, este apropierea de sculptură. Iar aventura sculpturii a început tot cu o întâlnire poate deloc întâmplătoare.

„Am găsit o bucată, un trunchi de măslin, într-un pârâu. Un trunchi enorm, al unui copac care fusese, la vremea lui, ceva extraordinar. Avea un diametru de 7, 5 metri! Până astăzi am realizat 73 de sculpturi de diferite dimensiuni, folosind acea singură rădăcină”. 

Activitate socială pentru românii din Sicilia: „Din păcate, unora le este rușine de originea lor”

În paralel cu viața de artist, în Carmelo a crescut și curiozitatea, urmată de admirație, față de România.

„Prin intermediul Asociației condusă de Dorica, am început să mă implic în cazuri speciale. Sunt cazuri sociale, români aflați în dificultate pe teritoriul Siciliei. Nu numai atât, am contribuit la construirea catapetesmei în Biserica Ortodoxă Ecumenică din Calascibetta, biserică care și-a desfășurat activitatea datorită eforturilor președintei asociației, timp de 10 ani.

Românii de aici, sunt, ca toți oamenii de oriunde, indiferent de popor, împărțiți. Unii nu cunosc cuvântul integrare, ci doar urmăresc un oportunism mărunt. Din păcate, multora le este rușine de identitatea lor, negând-o, ceea ce e un lucru foarte grav.

În multe privințe, noi, italienii și românii, suntem foarte asemănători, deoarece suntem latini. Cred că cel mai mult i-ar ajuta să fie mai sinceri, cu ceilalți și cu ei înșiși”.

Ce cuvinte învață un italian care dorește să cunoască România?

„Ei bine, iată primele cuvinte care îmi vin în minte: noapte bună, bună dimineața, sărut mâna, bună ziua, frumos, bunica, doamnă, băiat, papanași, mămăligă, usturoi, struguri, cai, oi, zăpadă, lasă-mă în pace, plouă, palincă, pâine, lingură, furculiță, așa, masă, gata, bani, te așteptăm, ce faci, sărbători fericite, mulțumesc!”. 

Desigur, pe lângă limba română, Carmelo s-a obișnuit și cu bucatele românești, gătite în primul rând de Dorica: „Îmi place tot, de la papanași la sarmale, ciorba, micii, păstrăvul cu mămăliga și usturoi”. 

România, „o țară care merită să fie promovată”

În ultimii ani, Carmelo a început să viziteze și să descopere România:

„Din 2011 până azi am fost în România de unsprezece ori. Am fost la București, Brașov, Suceava, Piatra Neamț, în Maramureș, la Constanța, Botoșani, Turda, Alba Iulia, Deva, Iași, Câmpulung Moldovenesc.

Pentru mine, țara aceasta este foarte frumoasă, m-am simțit ca acasă. Dorința de a reveni în România este constantă, pentru că mereu mai sunt locuri pe care nu le-am vizitat. România merită să fie promovată, printre locurile care m-au impresionat au fost salinele, mănăstirile, Castelul Peleș, Castelul Bran, Peștera Urșilor, locurile de pelerinaj legate de Arsenie Boca, Cheile Bicazului”.

Sicilianul cu păr lung alb a devenit un personaj pitoresc și cunoscut în unele locuri din România. A participat la evenimente caritabile, a adus cadouri de Crăciun copiilor din satele românești din Moldova, a legat prietenii.

În una din vizitele sale în nordul țării, a avut loc și unul din cele mai emoționante momente:

„În 2018, cu ocazia Centenarului din România, am mers alături de președinta asociației în vizită la Slobozia, din comuna Fântânele, localitatea ei natală. Aici, o altă asociație ne-a propus un proiect îndrăzneț. Să realizăm un monument dedicat eroilor căzuți. Imediat ne-am pus la dispoziție să facem voluntariat și să ajutăm la construcție. În 3 săptămâni a fost gata!” 

În casa gazdelor noastre din Calascibetta, rădăcinile măslinului bătrân, care au devenit sculpturi, sunt martorele unei povești care încă nu s-a încheiat. Câteva opere surori au ajuns în Franța, altele sunt în orașe din Italia, din nord până în sud. Douăsprezece dintre ele au fost donate și se află în România.

Dorica Orzan ne însoțește către ieșire. Ne dă cadou o cocardă tricoloră împletită, făcută de ea. Jumătate e cu roșu, galben și albastru, jumătate în verde, alb și roșu. Culorile Italiei și României, împreună.