Cadavrul unui român, găsit într-o casă din Italia. Ar putea fi al lui Viorel, dispărut în decembrie 2023

- Conținut sponsorizat -

Un agent imobiliar a făcut o descoperire macabră la data de 14 martie 2024, pe via Dante din localitatea italiană Grantorto, provincia Padova (Veneto), găsind un cadavru într-o casă pe care se pregătea să o prezinte clienților săi.

Potrivit primelor informații, trupul neînsuflețit ar fi cel al lui Viorel Ariton, un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 48 de ani și rezident în provincia Vicenza, a cărui dispariție a fost anunțată de sora lui în urmă cu o lună prin intermediul unui reportaj video publicat de Rotalianul – Revista Românului din Italia.

;

„Se pare că l-am găsit pe fratele meu. A văzut nașa un anunț la ziar că s-a găsit un român mort într-o casă părăsită, a sunat verișoara mea și, după acte, este el, dar urmează să-l indentifice”, ne-a relatat în urmă cu câteva minute Lenuța, sora lui Viorel.

Casa se afla într-o zonă agricolă, iar agentul imobiliar și clienții săi au găsit în interior un om decedat, întins pe o saltea.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Imediat după tragica descoperire, au fost alertate serviciile medicale de urgență și carabinierii, care, ajunși la fața locului, au constatat decesul.

Identitatea bărbatului a fost stabilită cu ajutorul documentelor găsite asupra sa. Acestea arătau că era vorba despre conaționalul nostru dispărut, care nu mai dădea niciun semn de viață încă din decembrie 2023.

79686364_2426492500901622_1944742134858907648_n
Viorel Ariton, 48 de ani. Sursă foto: Facebook.

Nu se știe momentan de ce Viorel a ales să se refugieze în acea casă, având în vedere că el locuia într-un oraș din provincia Vicenza.

Locuitorii din zonă au relatat că în locuința respectivă intră și ies frecvent diferite persoane care folosesc locul ca adăpost peste noapte.

În urma incidentului, autoritățile locale, în colaborare cu proprietarii imobilului, vor lua măsuri pentru a securiza clădirea și a preveni utilizarea sa viitoare ca refugiu pentru persoanele fără adăpost.

- Continuarea după publicitate -

Cu privire la ancheta în curs, anchetatorii iau în considerare efectuarea unei autopsii pentru a determina cauza exactă a decesului.

O inspecție preliminară a corpului, însă, nu a relevat indicii care să sugereze o moarte violentă.