Româncă adoptată în Italia, și-a regăsit mama biologică după 25 de ani. „A fost mințită când a semnat actele mele de adopție”

- Conținut sponsorizat -

Daniela Della Frera, o tânără în vârstă de 29 de ani din Crema, regiunea Lombardia, a reușit să-și reîntâlnească mama biologică din România, grație unui test ADN și ajutorului rețelelor sociale, relatează La Provincia.

Născută în România și adoptată la vârsta de 4 ani de o familie italiană din Crema, Daniela a crescut știind că este adoptată și că a petrecut primii ani din viață într-un orfelinat.

Împreună cu părinții săi adoptivi, care i-au oferit o dragoste necondiționată, a fost mereu curioasă să afle informații despre rădăcinile sale:

„Mama (adoptivă – n.r.) mi-a spus totul de când eram mică; îmi spunea: nu te-am purtat în pântece, dar te port în inimă”, a povestit tânăra.

1003-CremoCre12_A054453535,ph01-1710004838957.jpg--_con_il_test_del_dna_ho_ritrovato_la_mia_mamma_biologica_
Daniela Della Frera în România, alături de mama care i-a dat viață. Sursa foto: La Provincia

Curiozitatea ei a crescut odată cu vârsta, încurajată și de comentariile celor din jur despre trăsăturile sale somatice, care păreau mai degrabă ale unei fete sud-americane.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O schimbare majoră a venit când a primit cadou de Crăciun un test ADN de la o prietenă. Daniela a făcut testul, care a confirmat fără îndoială originile sale 100% române.

Rezultatele testului, postate online, au condus la o întâlnire virtuală cu o verișoară de gradul doi, de asemenea adoptată, care i-a sugerat să contacteze o pagină de socializare.

Prin aceasta și cu ajutorul documentelor pe care le deținea, Daniela a reușit să intre în contact cu familia ei biologică:

„Foarte simplu, este un tampon salivar. L-am făcut și l-am trimis în Germania. Rezultatele nu mi-au lăsat loc de îndoială, sunt 100% româncă. De mult timp am vrut să aflu informații despre familia mea biologică, de multe ori sentimentul de neputință în fața imensității acestei lumi mă făcea să stau pe gânduri dacă să continui să sper sau nu.

Am fost găsită datorită testului postat online de o verișoară de gradul doi, și ea adoptată, care la rândul ei mi-a sugerat să contactez o pagină de socializare.

- Continuarea după publicitate -

Mulțumită documentelor pe care le dețineam și semnalării din partea familiei mele biologice, s-a produs miracolul. În tot acest timp, și ei mă căutau”.

În 2022, Daniela a călătorit în România, unde a întâlnit-o pe mama sa, Rodica. Femeia trăiește într-o mică localitate la două ore și jumătate de București.

A aflat că are alți șase frați și surori, ea fiind penultima. În anii ’90, din cauza sărăciei, Daniela și sora ei mai mică, Claudia, au fost duse la orfelinat.

Claudia a fost adoptată de o familie americană și acum trăiește în Michigan, este căsătorită și are trei copii. Daniela și Claudia s-au reîntâlnit și mențin acum o legătură strânsă.

- Continuarea după publicitate -

Tânăra a descoperit că, după revoluția din 89′, când în țară era haos în ce privește legea adopției, cei de la orfelinatul unde au fost duse au profitat de situație, separând-o pe ea și pe sora sa pentru adopție.

Mama lor, fiind analfabetă, a fost înșelată să semneze un document crezând că este pentru confirmarea șederii lor în orfelinat:

„Îmi aminteam puțin sau deloc de orfelinatul din București. Familia noastră era săracă, era singura modalitate de a ne permite să creștem. După căderea dictaturii, întreaga țară era în dificultate.

Din păcate, unii au profitat de situație: cei care gestionau acel azil-orfelinat ne-au separat pe mine și pe sora mea pentru a ne da spre adopție. Mama și tata, care a decedat acum zece ani, veneau să ne viziteze și într-o zi nu ne-au mai găsit.

- Continuarea după publicitate -

Profitând de faptul că mama era analfabetă au făcut-o să semneze un document prin care autoriza adopțiile, crezând că este vorba despre un act care confirma șederea noastră în orfelinat”.

Daniela, care acum lucrează în domeniul cosmetic și a studiat la Liceul artistic Munari din Crema, este extrem de apropiată de părinții săi adoptivi, care au însoțit-o în România pentru a-și întâlni familia biologică, împărtășind cu ea acest moment emoționant.