Jurnalul unei badante românce din Italia: Zile și nopți luptând cu boala și rutina

La ora șapte dimineața trezirea. Și începem cu prima pastiluță a zilei. Asistatul meu încă doarme, dar îl trezesc ușurel ca să-și ia pastila. Cu ochii cârpiți de somn îmi fac cafeaua și o sorb încet până la opt când trebuie să-i dau următoarele pastile.

Nu am timp nici să gândesc că se face opt. După ce îi dau pastilele, am timp până la nouă să mă spăl, să mă îmbrac și să-mi fac planul pe ziua respectivă. După ce i-am dat și pastilele de la ora nouă începe rutina zilnică. Îl ajut să se îmbrace, deși mă refuză constant, se vrea și se crede încă independent și încep să fac ordine în bucătărie și în baie. Locul unde își petrece el timpul.

Aici se cuvine o paranteză. Bolnavul meu nu este încă la pat, dar abia își târâie picioarele. Cu mâinile nu reușește să facă mare lucru. Cu toate astea refuză orice ajutor. E încăpățânat și se crede în putere. Are o tumoră cerebrală cu metastaze și o hemoragie cerebrală care pe lângă faptul că i-a luat forțele, nu mai are nici discernământ.

Am încercat să-i pun scutec, dar nu a mers, am încercat să stau după el noaptea, dar s-a enervat mai tare, ba mi-a reproșat că-l urmăresc noaptea și el nu se mai simte stăpân în casa lui. Așa că îl las singur noaptea și stau cu urechile ciulite, adică dorm iepurește.

Nu vă spun ce găsesc dimineața în bucătărie și în baie. Ambalaje de biscuiți, sucuri, fața de masă trebuie schimbată, biscuiți sau mâncare pe jos, călcată în picioare. Apă vărsată peste tot, pișat pe covorașul din baie, pe colacul de la WC, și multe altele pe care nu le mai înșir.

- Continuarea după publicitate -

Așadar primul lucru, făcut curățenie în bucătărie și în baie. Îl examinez atent să văd dacă el este ud sau murdar, patul lui dacă e în regulă și purced la pregătirea prânzului. În timp ce fac mâncare, mai stăm de vorbă, trimit mesaj la doctor dacă am nevoie de vreun medicament, verific mailul să văd dacă mi-a trimis doctorul ceva, eventual scot la imprimantă o rețetă, toate astea în timp ce mestec în mâncare.

Tot până în prânz de obicei vin cei de la asistența domiciliară. În fiecare zi. Și tot până în prânz trebuie să fug iute să cumpăr pâine și poate ceva ce-și mai dorește el. După ce l-am hrănit pentru prânz, îi dau pastilele, spăl vasele, îl pregătesc pentru odihnă și mă duc și eu să mă întind un pic în pat.

S-a făcut deja două. Când a trecut timpul? Cu oasele deja frânte mă liniștesc și eu pentru vreo două ore pentru că după amiază începe altă tură. Uneori fug la farmacie, alteori mă reped să fac niște cumpărături. Alteori poate trebuie să mă duc la medic, sau să plătesc o factură. Doar una pe zi, pentru că trebuie să mă întorc iute acasă, că nu am pe cine să las în locul meu.

Țin calendarul tuturor vizitelor la spital și oricând e nevoie mi-l pun în mașină și mă prezint cu el unde suntem chemați. La cardiologie, la oncologie, la radioterapie, la centrul de transplant, uneori vrea la centrul comercial, sau la o înghețată, oriunde e nevoie eu sunt și șoferul lui. Și să nu credeți că în asemenea zile nu dau cu mopul sau nu spăl vasele.

Uneori, când se simte rău sau delirează îmi întind un fotoliu pat și rămân cu el în bucătărie toată noaptea. Și a doua zi o luăm de la capăt ca și cum aș fi dormit opt ore pline.

Ei, cum vi se pare? Și dacă acum v-aș spune că eu nu sunt plătită pentru asta ce-ați zice? Nu, nu sunt plătită, pentru că bolnavul este soțul meu.

Voiam doar să spun că eu fac munca unei badante, dar și a unui familiar în același timp. O badantă face sau ar trebui să facă doar ce ține de bolnav și de ambientul în care el trăiește. Restul, adică mers la medic, la spital, la cumpărături, plătit facturi nu intră în atribuțiile badantei.

Și aici de fapt voiam să ajung. Dacă eu, neplătită, pot face doi în unu sau zece în unu, o badantă plătită nu are dreptul să se plângă, pentru că nu e obligată de nimeni să stea acolo unde nu se simte bine. O badantă are un contract de muncă, cu toate drepturile ce i se cuvin!

Vai, ce n-aș da și eu pentru o zi liberă? Eu sunt obligată să fac munca asta și tot ceea ce fac pentru că e soțul meu. Dar o badantă e liberă să plece oricând vrea.

Asistatul face capricii? Cheamă imediat familiarii să-l pună la punct! Oamenii ăia care au fost la serviciu toată ziua, adică fiul sau fiica asistatului, în loc să se odihnească trebuie să vină să facă pace între tatăl lor și badantă. Cum să fii obiectiv când îți vezi părintele redus la a fi o mobilă în mânile unei străine? Să nu mai vorbim că poate au și ei copii la rândul lor, care așteaptă ca mama să le pregătească cina. Dar mama e ocupată să fie judecător de pace între badantă și părintele ei.

Asistatul nu vrea scutec? Iar cheamă familia să-și oblige părintele să-și pună scutec. Că așa e mai comod pentru badantă. Badanta nu mănâncă paste, vrea sarmale și șuncă românească. Tot familia trebuie să le procure tot necesarul.

O badantă, și aici mă repet, e un angajat. Cu contract de muncă și toate drepturile ce revin de aici. Eu sunt de acord să își ceară toate drepturile până la ultimul cent. Fără milă!

Dar pentru asta trebuie să și facă ceea ce derivă din obligații, scrise sau nescrise. Pe cele scrise le știe sau ar trebui să le știe toată lumea. Dar mai sunt unele nescrise care țin de bunul simț și educația primită în cei șapte ani de-acasă.

Și am să enumăr doar câteva:

Dacă te-ai angajat ca badantă, nu uita că familia respectivă a vrut un ajutor pentru părinele bolnav și liniște pentru ei. Așa că nu le strica tu liniștea și pacea cu plângeri care mai de care mai fanteziste.

Nu uita că ai în grijă de un bolnav, dacă nu poți fi empatică, fii doar profesionistă, dar în niciun caz miserupistă.

Dacă nu-ți place mâncarea lor, dar ei totuși îți cumpără tot necesarul, între carne, legume, fructe și verdețuri, nu ai motiv să te plângi. Ieși în ziua liberă și-ți cumperi tot ce doreși. Pe banii tăi.

Nu faci legi sau reguli în casa lor. Ești acolo să ai grijă de bolnav, care pe lângă boală, nu are nevoie să vină cineva să-i schimbe lui toate tabieturile.

Bolnavul tău nu vrea scutec? Îl ajuți să meargă la baie. Nu insista! Demnitatea e ultimul lucru care i-a rămas, fii înțelegătoare. Nu tratați bolnavul ca pe un copil. Chiar dacă nu mai judecă, are sentimente și tu trebuie să ții cont de asta!

Și cel mai important lucru, nu trebuie să vă simțiți stăpâne în casa lor, sunteți doar un simplu angajat. Sper să vă fi ajutat, câtuși de puțin , iar dacă nu, nu-i bai. Autor: Străin printre străini.